Autoritățile sanitare americane au autorizat luni o primă versiune sub formă de comprimate a renumitului tratament anti-obezitate Wegovy, oferindu-le astfel americanilor o primă alternativă la injecțiile utilizate pentru a pierde în greutate, a anunțat laboratorul farmaceutic danez Novo Nordisk, care comercializează acest produs, relatează AFP.
Aprobarea de luni ar trebui să faciliteze accesul la aceste tratamente de slăbire deja foarte populare și considerate de mulți experți ca fiind revoluționare.
Odată cu aprobarea comprimatelor Wegovy de către Agenția americană pentru alimente și medicamente (FDA), ‘pacienții vor avea la dispoziție o soluție practică, sub forma unui comprimat care se administrează o dată pe zi și care îi poate ajuta să slăbească la fel de mult ca și injecția Wegovy originală’, a declarat Mike Doustdar, președintele Novo Nordisk, într-un comunicat de presă.
Acest comprimat va fi de acum autorizat pentru pierderea în greutate și menținerea acesteia pe termen lung pentru adulții care suferă de obezitate sau pentru persoanele supraponderale care prezintă cel puțin o comorbiditate legată de excesul de greutate, cum ar fi o problemă cardiacă, a precizat compania farmaceutică daneză.
‘Opțiune mai puțin costisitoare’
Vestea a fost salutată de rețeaua americană Obesity Care Advocacy Network, care îi sprijină pe pacienții suferind de obezitate, o boală cronică ce afectează aproximativ 40% dintre adulții din Statele Unite.
‘Această decizie reprezintă o oportunitate importantă pentru persoanele care trăiesc cu obezitate, oferindu-le o alternativă celor care ezită să înceapă o terapie injectabilă și furnizându-le o potențială opțiune mai puțin costisitoare’, a precizat această rețea într-un comunicat transmis redacției AFP.
Compania Novo Nordisk a semnat în noiembrie 2025 un acord cu Guvernul american în care propunea tratamentul sub formă de comprimate începând de la prețul de 150 de dolari (127 de euro) pe lună, mult mai mic decât costul actual al versiunilor injectabile.
Prețul acestora din urmă, printre care se regăsesc și popularele tratamente Ozempic și Zepbound, poate depăși într-adevăr pragul de 1.000 de dolari pe lună în Statele Unite, reprezentând un impediment pentru mulți dintre pacienți.
Compania daneză nu a dezvăluit luni detalii suplimentare despre prețul final, dar a precizat că intenționează să comercializeze noile comprimate în Statele Unite începând din ianuarie 2026.
Wegovy, Ozempic și Zepbound fac parte dintr-o nouă clasă de medicamente dezvoltate inițial pentru lupta împotriva diabetului și care imită hormonul gastrointestinal GLP-1, care joacă un rol important în regularizarea apetitului.
În curs de examinare în Europa
Datorită importantelor scăderi în greutate pe care le promit, aceste tratamente au cunoscut în ultimii ani un avânt considerabil, mai ales în Statele Unite, unde sunt utilizate de aproximativ o optime dintre americani, potrivit unui sondaj realizat recent de grupul de reflecție KFF, specializat în chestiuni legate de sănătate.
După ce au fost dezvoltate sub formă de soluții injectabile, ele sunt pe cale să fie adaptate sub forma unor comprimate, pentru a facilita în special administrarea lor.
Aceste tratamente au fost recomandate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în combaterea obezității, o boală cronică și un factor de risc pentru maladiile cardiovasculare, diabet, anumite tipuri de cancer și complicații medicale care constituie un veritabil flagel sanitar global.
Ele generează totodată multe speranțe în domeniul medical, cercetătorii explorând numeroase alte piste vizând posibile acțiuni ale acestor tratamente împotriva unor boli diverse, mai ales renale sau chiar împotriva dependențelor.
Versiunea sub formă de comprimate a medicamentului Wegovy, de acum autorizată în Statele Unite, este în curs de examinare și de către alte autorități de reglementare, printre care Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA), a precizat compania Novo Nordisk.
Autoritățile sanitare americane aprobaseră deja o altă versiune sub formă de comprimate a acestor tratamente de succes, dar nu pentru pierderea în greutate.












