SUA blochează din nou în Consiliul de Securitate al ONU o rezoluţie privind războiul din Gaza

Publicat:

SUA blochează din nou în Consiliul de Securitate al ONU o rezoluţie privind războiul din Gaza

Statele Unite şi-au exercitat din nou dreptul de veto în Consiliul de Securitate al ONU, blocând astfel un proiect de rezoluţie prin care se cerea un armistiţiu umanitar imediat în războiul dintre Israel şi Hamas, transmite Reuters.

Washingtonul promovează în schimb un apel al Consiliului pentru o încetare temporară a focului, legată de eliberarea unor ostatici de către gruparea islamistă Hamas, potrivit stiripesurse.ro.


Citește și : George Simion nu-i rămâne dator lui Recean: ‘Vrem o singură ţară!’

Proiectul respins fusese propus de Algeria; dintre cei 15 membri ai Consiliului de Securitate, 13 au votat pentru, Regatul Unit s-a abţinut, însă SUA, la fel ca şi ceilalţi patru membri permanenţi ai forului de conducere al ONU, au drept de veto.

Ambasadorul algerian la Naţiunile Unite, Amar Bendjama, a susţinut înaintea procedurii că “un vot în favoarea acestui proiect de rezoluţie este un sprijin pentru dreptul la viaţă al palestinienilor. Pe de altă parte, un vot împotrivă implică susţinerea violenţei brutale şi a pedepselor colective care li se impun”.

Ambasadoarea americană Linda Thomas-Greenfield indicase încă de sâmbătă că Statele Unite se opun rezoluţiei pe motiv că aceasta ar putea periclita negocierile între SUA, Egipt, Israel şi Qatar pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza şi a eliberării de ostatici deţinuţi de Hamas pe teritoriul respectiv.

La rândul său, ambasadoarea britanică Barbara Woodward a declarat în faţa Consiliului, după vot, că “simplul apel la un armistiţiu – ceea ce face această rezoluţie – nu va face să se întâmple asta”, iar “modalitatea de a opri luptele şi posibil de a împiedica reluarea lor este să se înceapă cu o pauză pentru scoaterea ostaticilor şi intrarea ajutoarelor” în Gaza.

Rezoluţia în varianta algeriană nu lega încetarea focului de eliberarea ostaticilor.

Statele Unite au propus în schimb o altă versiune, care cere un armistiţiu temporar şi se opune unei ofensive terestre majore a forţelor israeliene în oraşul Rafah. Textul respectiv a fost consultat luni de Reuters, care observă că Washingtonul a fost până acum reticent faţă de folosirea termenului de “armistiţiu”, însă acum se recurge la formulările folosite săptămâna trecută de preşedintele american Joe Biden în discuţiile cu premierul israelian Benjamin Netanyahu.

Conform propunerii americane, Consiliul de Securitate ar urma să “sublinieze sprijinul pentru un armistiţiu temporar în Gaza imediat ce este posibil, pe baza formulei eliberării tuturor ostaticilor”, cerând în acelaşi timp “eliminarea tuturor obstacolelor din calea asigurării de asistenţă umanitară la scară mare”.

Washingtonul protejează în general Israelul de acţiuni din partea ONU, însă au fost şi două situaţii în care s-a abţinut, permiţând Consiliului să adopte rezoluţii prin care se urmărea creşterea volumului de ajutoare pentru Gaza şi întreruperea luptelor pe termene mai lungi.

Citește și : Air Moldova nu mai este operator aerian. AAC a revocat certificatul

În absenţa unor astfel de rezoluţii, se poate ajunge la un vot în Adunarea Generală a ONU; rezultatul în acest caz nu este obligatoriu, însă are o pondere politică. În decembrie 2023, prin votul a peste trei sferturi din cele 193 de state membre ale ONU, Adunarea a cerut un armistiţiu umanitar imediat în conflictul dintre Israel şi Hamas, reaminteşte Reuters.

Războiul din Gaza a început după ce gruparea islamistă Hamas a atacat în 7 octombrie anul trecut Israelul, unde a ucis circa 1200 de oameni, majoritatea civili, şi a luat 235 de ostatici. Riposta israeliană, la început prin bombardamente, apoi şi printr-o ofensivă terestră, a dus la pierderea a circa 29.000 de vieţi în rândul palestinienilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ministrul francez de interne nu exclude o implicare străină în sabotajul asupra căilor ferate înainte de JO 2024

Ministrul francez de interne nu exclude o implicare străină în sabotajul asupra căilor ferate înainte de JO 2024 Ministrul de interne al Franţei a declarat...

Dispozitive medicale costisitoare, tăinuite de controlul vamal, depistate la vama Leușeni

Dispozitive medicale costisitoare, tăinuite de controlul vamal, depistate la vama Leușeni Cazul a fost documentat de funcționarii postului vamal Leușeni, după ce au supus controlului...

În ultimul an, în R.Moldova au fost înregistrate peste 2800 cazuri de hepatite virale

În ultimul an, în R.Moldova au fost înregistrate peste 2800 cazuri de hepatite virale În anul 2023 în țara noastră au fost înregistrate 2.807 cazuri...

Au făcut cale întoarsă la frontieră: 30 de persoane au primit refuz de intrare în țară, în ultimele 24 de ore. Câte au ieșit...

Au făcut cale întoarsă la frontieră: 30 de persoane au primit refuz de intrare în țară, în ultimele 24 de ore. Câte au ieșit...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.