StiripesurseSintezeSUA confirmă faptul că Riadul a adoptat măsuri pentru protejarea civililor...

SUA confirmă faptul că Riadul a adoptat măsuri pentru protejarea civililor în Yemen

Publicat:

SUA au ”certificat” Congresul american în legătură cu faptul că Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite, aliaţii Washingtonului, adoptă ”’măsuri clare pentru a reduce riscul” pe care l-ar avea pentru civili intervenţia lor în Yemen, a declarat miercuri secretarul de stat american, Mike Pompeo, relatează AFP, potrivit agerpres.

O lege americană impune administraţiei Trump o astfel de certificare în cazul în care intenţionează să menţină neschimbat sprijinul logistic pentru Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite în lupta lor împotriva rebelilor houthi în Yemen, aliaţi ai Iranului.

Citește și : Merkel condamnă atacurile xenofobe şi saluturile naziste ale extremiştilor de dreapta

În cazul necertificării, Statele Unite nu ar mai fi fost autorizate să alimenteze avioanele saudite.

Conform acestei legi, ”am certificat ieri Congresul că guvernele din Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite iau măsuri clare pentru a reduce riscul împotriva civililor şi a infrastructurilor civile în cadrul operaţiunilor lor militare”, a declarat Mike Pompeo, potrivit unui comunicat.


Salutând această decizie, secretarul american al apărării, Jim Mattis a spus, într-un comunicat separat, că aceste ”eforturi pentru a reduce riscul de victime în rândul civililor” sunt ilustrate de sprijinul acordat de Riad şi Abu Dhabi pentru ”eforturile depuse de ONU” pentru ”a pune capăt războiului civil din Yemen”.

“Administraţia Trump a precizat că încetarea conflictului în Yemen este o prioritate de securitate naţională”, a adăugat Pompeo. ”Vom continua să colaborăm îndeaproape cu coaliţia condusă de saudiţi pentru a ne asigura că Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite continuă să sprijine eforturile ONU pentru a pune capăt războiului civil în Yemen, pentru a permite accesul nestingherit la sprijin comercial şi umanitar prin cât mai multe canale posibile şi luarea de măsuri care să atenueze impactul conflictului asupra civililor”, a subliniat şeful diplomaţiei americane.

Citește și : Budapesta va contesta decizia Parlamentului European de lansare a unei proceduri punitive împotriva Ungariei

Statele Unite au dat asigurări la sfârşitul lunii august că tratează cu seriozitate un raport de anchetă al ONU care se referea la posibile “crime de război” comise de către toate părţile implicate în conflictul din Yemen, punând în discuţie în special coaliţia condusă de Riad.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.