StiripesurseȘtirile zileiSUA critică Cuba pentru nerespectarea drepturilor omului

SUA critică Cuba pentru nerespectarea drepturilor omului

Publicat:

Adunarea Generală a ONU se va pronunţa joi, ca în fiecare an după 1992, asupra unei rezoluţii neconstrângătoare care îndeamnă SUA să ridice embargoul lor împotriva Cubei, pe care Washingtonul intenţionează să o acuze de încălcări ale drepturilor omului, informează AFP, potrivit agerpres.

Rezoluţia fusese aprobată anul trecut cu votul a 191 de ţări, doar SUA şi Israelul pronunţându-se împotrivă.

Citeşte şi: Italia nu va face cu UE un schimb de concesii privind bugetul

În 2016, Washingtonul s-a abţinut pentru prima dată în ultimii 25 de ani, după o apropiere istorică cu Havana operată de fostul preşedinte democrat Barack Obama. Însă relaţiile diplomatice între SUA şi Cuba s-au răcit după instalarea lui Donald Trump la Casa Albă.

Ambasadoarea americană la ONU, Nikki Haley, a prezentat anul acesta opt amendamente la rezoluţia cubaneză, o încercare de a deplasa atenţia asupra bilanţului Havanei în materie de drepturi ale omului. “Cuba prezintă în fiecare an o rezoluţie în care acuză SUA să sunt responsabile de sărăcia sa, de reprimarea sa şi lipsa sa de libertăţi. ONU vor auzi joi ce intenţionăm să spunem cu privire la acest subiect şi ţările vor trebui să aleagă între Cuba şi SUA”, a notat miercuri, într-o postare pe Twitter, misiunea americană la ONU.


Citește și : SUA: Trump îl critică dur pe republicanul Paul Ryan în controversa privind eliminarea dreptului la cetăţenie prin naştere

În timp ce SUA încearcă să convingă alte ţări să se ralieze lor pentru a denunţa atingerile la adresa drepturilor omului în Cuba, numeroşi ambasadori, printre care cel sud-african, nord-coreean şi iranian, şi-au sporit miercuri de la tribuna ONU îndemnurile la ridicarea embargoului american, în vigoare din 1962.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.