StiripesurseȘtirile zileiSUA eliberează un american care a luptat pentru ISIS în Siria

SUA eliberează un american care a luptat pentru ISIS în Siria

Publicat:

Departamentul de Justiţie american a anunţat miercuri eliberarea în curând în Siria a unui american acuzat că a luptat pentru gruparea Stat Islamic (SI) şi deţinut de forţele americane în Irak de peste opt luni, relatează France Presse, potrivit agerpres.

Într-o declaraţie, Departamentul de Justiţie (DoJ) a anunţat că a decis eliberarea în Siria, unde a fost luat prizonier, a unui combatant americano-saudit a cărui identitate nu a fost făcută publică.

Citeşte şi: Vaticanul ‘se leapădă’ rând pe rând de preoţii pedofili

Dar reprezentantul legal al acestuia, American Civil Liberties Union (ACLU), a declarat imediat că va lupta împotriva acestei decizii, denunţând un “mod ruşinos de a trata un cetăţean american”.

“Guvernul a recunoscut că nu are niciun motiv să continue detenţia clientului nostru şi că el nu reprezintă o ameninţare. Dar, în loc să propună o eliberare în deplină siguranţă, ei vor să abandoneze un cetăţean american într-o ţară sfâşiată de război, fără nicio garanţie de protecţie”, a declarat ACLU într-un comunicat. “Ceea ce guvernul oferă clientului nostru nu este o eliberare, este o condamnare la moarte”, adaugă ACLU.


Decizia de a-l elibera pe bărbat este o schimbare neaşteptată după ce guvernul american a insistat de la capturarea sa în septembrie pe dreptul său de a-l deţine pe termen nelimitat, pe motiv că el a fost un “combatant inamic” în Siria în rândurile SI.

El este primul american presupus membru al SI capturat pe câmpul de luptă. Bărbatul, care nu a fost inculpat niciodată, a negat mereu că are legături cu SI.

Autorizată să-l reprezinte, ACLU a combătut cu succes decizia din urmă cu două luni de a-l transfera în Arabia Saudită fără acordul său. În aprilie, un tribunal din Washington a blocat acest transfer.

Citeşte şi: Kim Jong-Un a implorat ‘în genunchi’ pentru un summit cu Trump (Rudy Giuliani) 

În declaraţia sa miercuri, DoJ a anunţat că armata americană i-a oferit bărbatului posibilitatea de a alege între a fi eliberat într-un oraş din Siria al cărui nume nu va fi dezvăluit sau a fi trimis în apropierea unei tabere pentru persoane strămutate în Siria.

Dar bărbatul “nu a ales între cele două locuri şi a spus că nu va accepta eliberarea”. Prin urmare, “ministerul depune această notificare de intenţie de a-l elibera pe solicitant în oraşul specificat”.

Eliberarea ar trebui să aibă loc după o perioadă de aşteptare de 72 de ore ordonată de tribunal. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.