SUA : Fostul preşedinte George H.W. Bush rămâne în spital a-şi continua recuperarea

Publicat:

Fostul preşedinte al Statelor Unite George H.W. Bush, în vârstă de 93 de ani, spitalizat a doua zi după funeraliile soţiei sale, Barbara, va rămâne în spital în următoarele zile aşteptând restabilirea completă, a anunţat vineri purtătorul său de cuvânt, citat de AFP, potrivit agerpres.

Cel de-al 41-lea preşedinte al Statelor Unite şi tatăl al celui de-al 43-lea – George W. Bush – va rămâne la spitalul Houston Methodist din Texas, “tot weekendul pentru a-şi continua recuperarea şi a-şi recăpăta forţele”, a declarat Jim McGrath într-un comunicat.


Citește și : Donald Trump susține că ar putea merge la Ierusalim cu prilejul deschiderii ambasadei americane

“Este într-o dispoziţie excelentă şi doreşte să se întoarcă la programul său şi să meargă în Maine luna viitoare”, a adăugat purtătorul de cuvânt. George H.W. Bush locuieşte în acest stat din nord-estul SUA.

Fostul preşedinte republican din perioada 1989-1993 şi vicepreşedinte al lui Ronald Reagan suferă de boala Parkinson, ceea ce îl obligă de mai mulţi ani să se deplaseze într-un scaun rulant.

El a fost spitalizat la 22 aprilie din cauza unei infecţii în sânge. Cu o zi înainte asistase, la Houston, la funeraliile soţiei sale, Barbara, stâlp al uneia dintre cele mai mari familii politice din Statele Unite, decedată la 17 aprilie la vârsta de 92 de ani.

Bush şi soţia lui au fost căsătoriţi timp de 73 de ani.

Ei au avut şase copii, printre care George W. Bush, preşedinte între 2001 şi 2009, 17 nepoţi şi şapte strănepoţi.

Citește și : Angela Merkel afirmă că actualul acord privind programul nuclear iranian „nu este suficient”

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cele mai stranii muzee pe care le poți vizita în Paris

Cele mai stranii muzee pe care le poți vizita în Paris De la Louvre la Musée d’Orsay, Parisul are, fără îndoială, unele dintre cele mai...

Moulin Rouge din Paris sărbătorește instalarea unei noi moriști de vânt

Moulin Rouge din Paris sărbătorește instalarea unei noi moriști de vânt Clubul de cabaret Moulin Rouge din Paris, ale cărui pale emblematice ale morii de...

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg)

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg) În ciuda prestaţiei sale slabe la dezbaterea electorală cu oponentul său republican Donald...

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte?

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte? Vladimir Putin ar putea folosi un post de radio misterios...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.