StiripesurseȘtirile zileiSUA impun sancţiuni financiare împotriva a doi 'militanţi-cheie' ai rebelilor houthi...

SUA impun sancţiuni financiare împotriva a doi ‘militanţi-cheie’ ai rebelilor houthi din Yemen

Publicat:

Statele Unite au impus marţi sancţiuni financiare împotriva a doi “militanţi-cheie” ai rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi că au “orchestrat atacuri” împotriva civililor, ţărilor vecine şi unor nave comerciale, relatează AFP, potrivit agerpres

Măsurile survin după ce preşedintele american Joe Biden a anulat înscrierea rebelilor houthi pe lista neagră a organizaţiilor teroriste, decisă la finalul mandatului de predecesorul său Donald Trump.

Citește și : O jurnalistă din Belarus a fost condamnată la închisoare

Organizaţiile umanitare se temeau ca o astfel de clasificare să nu împiedice transportarea de ajutor spre zonele vaste controlate de insurgenţi şi să nu provoace o mare foamete.

Administraţia Biden a explicat clar că acest pas înapoi a avut motive pur umanitare, şi încearcă de atunci să găsească alte mijloace de a ridica tonul împotriva rebelilor houthi şi de a-i determina să negocieze o soluţie politică la conflict.


Sancţiunile împotriva lui Mansour al-Saadi, prezentat ca şeful Statului Major al forţelor navale ale rebelilor, şi Ahmad Ali Ahsan al-Hamzi, comandant al forţelor aeriene, se înscriu în această logică.

“SUA condamnă distrugerea de situri civile de către militanţii houthi sancţionaţi astăzi”, a precizat Trezoreria într-un comunicat.

Actele lor “au urmărit să promoveze intenţiile destabilizatoare ale regimului iranian”, care îi susţine pe rebelii houthi, şi “să alimenteze conflictul yemenit, ducând la strămutarea a peste un milion de persoane şi împingând Yemenul în pragul foametei”, a adăugat el.

Conform Washingtonului, Mansour al-Saadi a organizat “atacuri, soldate cu morţi, asupra transportului maritim internaţional în Marea Roşie”, care au afectat atât nave militare, cât şi nave civile. El “a primit o instruire completă în Iran” şi “a contribuit la transportul ilegal de arme iraniene în Yemen”, acuză Trezoreria americană.

Generalul Ahmad Ali al-Hamzi, “de asemenea instruit în Iran”, este la rândul său prezentat ca şeful programului de drone al rebelilor, folosite pentru “atacuri ţintite”.

În ciuda dorinţei preşedintelui Biden de a da un nou elan negocierilor pentru pace în Yemen, violenţele se agravează la Marib, în nordul ţării, între rebelii houthi şi guvernul sprijinit de Arabia Saudită.

Citește și : Germania vrea să prelungească izolarea impusă

În timp ce Washingtonul a încetat să mai sprijine coaliţia militară condusă de Riad şi a trimis un emisar în regiune de două ori într-o lună, rebelii şi-au intensificat operaţiunile, iar aviaţia saudită le atacă poziţiile pentru a-i împiedica să avanseze.

Luni, secretarul american de stat Antony Blinken i-a presat pe rebelii houthi să îşi oprească ofensiva şi “să li se alăture saudiţilor, iar guvernului din Yemen, să acţioneze în mod constructiv în favoarea păcii”.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.