SUA îngheaţă activele mai multor companii iraniene şi străine pentru eludarea sancţiunilor impuse Teheranului

Publicat:

Statele Unite au ordonat miercuri îngheţarea activelor mai multor companii iraniene şi străine pentru eludarea sancţiunilor impuse Iranului privind vânzările de petrol şi produse chimice, potrivit unui comunicat al Departamentului Trezoreriei, transmite AFP, potrivit agerpres

Ele sunt acuzate că au permis exportul de mărfuri în valoare de sute de milioane de dolari din noiembrie 2018, când au fost reimpuse sancţiunile ce vizează aceste produse, după ieşirea Statelor Unite din acordul nuclear internaţional privind Iranul.


Citește și : Cancelarul german Scholz anunţă livrări iminente de arme către aliaţii ce vor trimite în Ucraina armament mai vechi

Aceste companii, cu cu sediul în Iran, Emiratele Arabe Unite, Hong Kong şi Vietnam, au fost adăugate pe lista Oficiului pentru Controlul Activelor Străine (OFAC), subordonat Trezoreriei. Decizia presupune îngheţarea activelor situate într-o jurisdicţie americană precum şi interzicerea pentru entităţi americane de a întreţine relaţii comerciale cu companiile în cauză.
Interdicţia se aplică şi companiilor străine, pasibile de represalii dacă efectuează tranzacţii pe teritoriul american cu entităţile în cauză.

“Chiar dacă Statele Unite s-au angajat să ajungă la un acord cu Iranul care să includă revenirea (în cadrul acordului nuclear), vom continua să ne folosim autoritatea pentru a impune sancţiuni în cazul vânzării petrolului şi a substanţelor chimice iraniene”, a declarat, potrivit comunicatului, subsecretarul Brian Nelson.

Deciziile anunţate miercuri fac referire la un ordin executiv emis în august 2018 de Donald Trump, pe atunci preşedinte al SUA.

Printre companiile vizate se numără Jam Petrochemical Company, suspectată că ar fi “exportat sute de mii de tone de produse chimice, în valoare de câteva sute de milioane de dolari”, către clienţi chinezi şi filipinezi. Alte câteva entităţi menţionate sunt companii-paravan despre care oficialii americani spun că le-au permis companiilor iraniene deja supuse măsurilor Trezoreriei să continue să exporte produse chimice. Totodată, au fost trecuţi pe listă şi doi cetăţeni iranieni, Morteza Rajabieslami şi Mahdieh Sanchuli, acuzaţi că au permis exportarea a zeci de mii de tone de petrol iranian.

Citește și : Ministerul ucrainean al Apărării a anulat, în urma criticilor, ordinul ce restricţiona deplasările bărbaţilor încorporabili

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.