StiripesurseȘtirile zileiSUA înregistrează cel mai mare număr de migranți, care bat la...

SUA înregistrează cel mai mare număr de migranți, care bat la frontiere, din ultimii 20 de ani

Publicat:

SUA se confruntă cu cea mai mare creştere a numărului de migranţi la frontiera de sud-vest din ultimii 20 de ani, a atenţionat marţi secretarul american pentru securitate internă, Alejandro Mayorkas, în contextul eforturilor făcute de administraţia Biden pentru a gestiona afluxul de copii neînsoţiţi care încearcă să treacă graniţa dinspre Mexic, informează Reuters, potrivit agerpres.

Numărul tentativelor de trecere a frontierei în SUA de către persoane din America Centrală şi Mexic a sporit constant din aprilie 2020, iar majoritatea adulţilor singuri şi a familiilor sunt întorşi din drum, a spus Mayorkas.

Citește și : Novaia Gazeta cere autorităţilor ruse o anchetă după atacul chimic de la sediul său

Sărăcia, violenţele şi corupţia din Mexic şi aşa-numitul ‘triunghiul nordic’ – Guatemala, Honduras şi El Salvador – determină de mulţi ani numeroase persoane din aceste ţări să caute un trai mai bun în SUA.

Condiţiile au continuat să se deterioreze, iar două uragane au înrăutăţit condiţiile de viaţă, în timp ce pandemia de COVID-19 a complicat situaţia la frontieră, a subliniat Alejandro Mayorkas într-o declaraţie. ”Suntem pe cale să înregistrăm la frontiera de sud-vest mai mulţi indivizi decât am avut în ultimii 20 de ani”, a spus el.


În luna februarie, poliţiştii de frontieră din SUA au operat 100.441 de arestări sau expulzări de migranţi la frontiera cu Mexicul, cea mai mare valoare a acestui indicator după criza din 2019 de la graniţa americano-mexicană. Adulţii singuri formează majoritatea celor care sunt expulzaţi, a menţionat Mayorkas. Copiii care călătoresc neînsoţiţi, unii în vârstă de numai 6 ani, nu sunt returnaţi spre Mexic.

Guvernul american înfiinţează un centru comun de procesare pentru a transfera aceşti copii rapid în custodia Departamentului de Sănătate (HHS) şi încearcă să găsească adăposturi suplimentare pentru ei, a adăugat demnitarul american.

Citește și : România cotizează mai mulţi bani din PIB la NATO decât Franţa

Conform legislaţiei SUA, copiii trebuie să fie transferaţi în termen de 72 de ore din centrele poliţiei de frontieră către adăposturi administrate de HHS.

Pe termen scurt, guvernul federal american creează în statele Texas şi Arizona adăposturi suplimentare pentru copii neînsoţiţi şi familii şi cooperează cu Mexicul pentru creşterea capacităţii acestei ţări de primire a familiilor expulzate din SUA.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Nereguli în evidența patrimoniului gestionat de MEC

Curtea de Conturi a Republicii Moldova a emis o opinie de audit cu rezerve asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Educației și Cercetării (MEC)...

Se anunță Moldova Pride 2026

Platforma organizațiilor LGBTQ+ a anunțat programul festivalului Moldova Pride 2026, ajuns. Evenimentul se va desfășura sub sloganul: „Dragostea creează, legea protejează”, potrivit postului public...

Moldova și Turcia extind cooperarea în domeniul culturii și turismului

Moldova și Turcia extind cooperarea în domeniul culturii și turismului Republica Moldova și Turcia se străduiesc să consolideze cooperarea în domeniile culturii, patrimoniului și...

CMC refuză înființarea unei instituții pentru relații interetnice

Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a respins proiectul de înființare a unei instituții publice dedicate relațiilor interetnice. Citește și: Lucrările de dezvoltare a infrastructurii regionale de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.