SUA insistă: Iranul trebuie să oprească îmbogăţirea uraniului

Publicat:

Iranul, care a anunţat marţi un plan pentru creşterea capacităţii sale de a îmbogăţi uraniul, trebuie să înceteze aceste activităţi, a reafirmat marţi guvernul american, transmite AFP, potrivit agerpres.

În discursul său legat de Iran ţinut în mai, la scurt timp după decizia preşedintelui Donald Trump de a se retrage din acordul privind programul nuclear iranian, secretarul de stat american, Mike Pompeo, “a fost clar: Iranul trebuie să înceteze îmbogăţirea uraniului şi să nu mai încerce niciodată să trateze plutoniu”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Heather Nauert.


Citeşte şi: Summitul Trump-Kim, la Hotelul Capella, pe Insula Sentosa, în Singapore (Casa Albă)

“Iranul nu trebuie să fie în măsură să dezvolte o armă nucleară”, a insistat ea în faţa presei.

Teheranul a anunţat marţi punerea la punct a unui plan vizând creşterea capacităţii sale de a îmbogăţi uraniul, sporind presiunea asupra europenilor care caută să salveze acordul internaţional din 2015, menit să împiedice Iranul să fabrice bomba atomică, în pofida retragerii Statelor Unite. Potrivit vicepreşedintelui Ali Akbar Salehi, acest plan “nu încalcă acordul”.

Washingtonul a restabilit toate sancţiunile în vigoare înainte de 2015 şi a promis să adopte altele noi, “cele mai puternice din istorie”, pentru a împinge Iranul să renunţe la influenţa sa considerată “destabilizatoare” în Orientul Mijlociu.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.