StiripesurseȘtirile zileiSUA îşi menţin planul de a încheia pe 31 august operaţiunea...

SUA îşi menţin planul de a încheia pe 31 august operaţiunea de evacuare şi retragerea din Afganistan

Publicat:

Pentagonul a anunţat marţi că nu şi-a schimbat planul de a încheia până la sfârşitul lunii august operaţiunea de evacuare din Afganistan şi retragerea trupelor americane din această ţară, informează Reuters, potrivit agerpres.  

Potrivit purtătorului de cuvânt al Departamentului american al Apărării, John Kirby, această instituţie consideră că are capacitatea de a evacua din Afganistan până pe 31 august toţi cetăţenii americani care doresc să părăsească această ţară unde talibanii au preluat puterea.

Citește și : Încărcătura virală provocată de varianta Delta este de 300 de ori mai mare faţă de varianta iniţială

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt a menţionat că Pentagonul ar putea avea nevoie de baze suplimentare pentru a găzdui persoanele evacuate din Afganistan.

În acest timp, un oficial al administraţiei preşedintelui Joe Biden a declarat că acesta din urmă este de acord cu recomandarea Pentagonului privind încheierea retragerii din Afganistan la termenul stabilit, 31 august, dar a cerut de asemenea planuri de urgenţă pentru o extindere a acestui termen dacă va fi necesar.


Statele Unite transmit talibanilor că finalizarea retragerii pe 31 august este condiţionată de colaborarea lor în facilitarea evacuărilor, a mai spus acest oficial, care s-a exprimat sub acoperirea anonimatului.

Anterior, la o conferinţă de presă la Kabul, un purtător de cuvânt al talibanilor a anunţat că aceştia nu vor accepta continuarea evacuărilor din Afganistan după data de 31 august şi blochează imediat accesul afganilor către aeroportul din Kabul, acuzând SUA că extrag din Afganistan nu doar colaboratori ai trupelor internaţionale, ci şi specialişti.

”Drumul către aeroport este acum închis. Afganii nu sunt autorizaţi să meargă acolo, (numai) străinii pot merge”, a declarat purtătorul de cuvânt principal la talibanilor, Zabihullah Mujahid, citat de agenţia EFE.

Citește și : Fostul preşedinte al Ciadului, Hissene Habré, a murit într-o închisoare din Senegal

”Le cerem americanilor să-şi schimbe politica şi să nu încurajeze afganii să plece (…), inginerii, medicii, militarii noştri”, a adăugat acesta, susţinând că talibanii nu au în vedere represalii împotriva nimănui.

De când talibanii au preluat puterea, pe 15 august, Statele Unite şi alte ţări au evacuat pe cale aeriană peste 60.000 de străini şi afgani de pe aeroportul din Kabul, controlat încă de circa 6.000 de soldaţi americani. Mii de afgani sunt pe aeroport pentru a încerca să părăsească Afganistanul, iar acestora respectivul purtător de cuvânt al talibanilor le-a cerut marţi să revină la casele lor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Arheologii au descoperit un tunel subteran uriaș ascuns în Ierusalim. Nimeni nu știe cine l-a săpat

În adâncurile unui viitor șantier de construcții, arheologii au descoperit un tunel uriaș ascuns, a cărui origine și scop rămân necunoscute. Săpăturile au fost efectuate...

4 iunie: Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii (ONU)

La 4 iunie în fiecare an este marcată Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii (International Day of Innocent Children Victims of Aggression) prin...

Evenimentele Zilei de 4 iunie în Istorie

4 iunie este a 155-a zi a calendarului gregorian și ziua a 156-a în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 4 iunie (BOR) †) Sf. Mc. Zotic,...

Horoscop 4 iunie 2026

Este o zi bună pentru a pune la punct problemele financiare şi pentru a îmbunătăţi relaţiile cu cei dragi. Horoscop 4 iunie 2026 Berbec Sunteți...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.