SUA lansează negocieri în vederea încheierii unui acord comercial cu Taiwanul

Publicat:

Statele Unite au lansat negocieri comericale cu Taiwanul, faţă de care China îşi exprimă joi ”opoziţia fermă”, considerând insula drept parte integrantă a teritoriului său, relatează AFP , scrie news.ro .

Taiwanul este condus, de la sfârşitul Războiului Civil chinez din 1949, de către un regim rival regimului comunst de la Beijing, care conduce China continentală.


Citește și : Războiul din Ucraina şi pandemia vor urgenta tranziţia energetică a Europei

Beijingul vrea să ”reunifice” insula cu 24 de milioane de locuitori cu ”patria mamă” şi nu exclude să o facă prin forţă armată.

Statele Unite şi Taiwanul au lansat miercuri negocieri oficiale în vederea încheierii unui acord comercial, pe care autorităile chineze îl denunţă puternic.

”China se opune ferm” acestor negocieri comerciale, anunţă în faţa presei un purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Comerţului, Gao Feng.

”China se opune oricărei forme de schimb oficial între orice ţară şi regiunea chineză Taiwan, inclusiv oricărei negocieri şi semnări de acorduri economice şi comerciale cu conotaţie suverană şi cu caracter oficial”, subliniază el.

Statele Unite – la fel ca marea majoritate a ţărilor lumii – nu recunosc în mod oficial Taiwanul.

Însă Washngtonul este cel mai important partener şi furnizor de armament al Taipeiului.

Aceste negocieri comerciale au fost lansate la puţin timp după anunţarea unui nou parteneriat economic în regiunea Asia-Pacific – divulgat la 23 mai de către preşedintele american Joe Biden în timpul unuiturneu în Asia.

Statele Unite şi Taiwanul au încheiat 1994 ”un cadru” în vederea comerţului şi investiţiilor.

Citește și : Suedia va furniza Ucrainei ajutor economic suplimentar şi noi echipamente militare

Taipeiul a aderat la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) în 2002, ceea ce contribuit la o creştere a volumului comerţului taiwanezo-american.

Următoarea etapă a relaţiei economice a Statelor Unite cu Taiwanul este un acord comercial oficial care, pentru moment, se lasă aşteptat într-un context politic complex.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Unul dintre puținii opozanți ai lui Putin riscă să ajungă într-o colonie penitenciară

Unul dintre puținii opozanți ai lui Putin riscă să ajungă într-o colonie penitenciară Autoritățile ruse au deschis un dosar penal împotriva politicianului de opoziție Lev...

Zaharova jubilează după victoria partidului extremist în alegerile din Austria

Zaharova jubilează după victoria partidului extremist în alegerile din Austria Ministerul de Externe al Rusiei a afirmat miercuri că victoria Partidului Libertății (FPO – formațiune...

Elon Musk desfășoară teste în România, cu ajutorul statului. Suntem prima țară din lume în care se face așa ceva

Elon Musk desfășoară teste în România, cu ajutorul statului. Suntem prima țară din lume în care se face așa ceva Starlink, operatorul serviciului omonim de...

Întrebarea momentului în conflictul din Orientul Mijlociu și de ce nu a mai funcționat doctrina superiorităţii militare a Israelului

Întrebarea momentului în conflictul din Orientul Mijlociu și de ce nu a mai funcționat doctrina superiorităţii militare a Israelului Israelul marchează o premieră în îndelungata...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.