Odată cu inculparea lui Raúl Castro, scenariul venezuelean pare să se repete în Cuba. Acest lucru este demonstrat și mai mult de sosirea în sudul Caraibelor a portavionului nuclear Nimitz și a grupului său de atac – deși o sursă guvernamentală a dat asigurări publicației “New York Times” că este o “demonstrație de forță și nu o operațiune militară importantă”, așa cum s-a întâmplat cu portavionul Gerald Ford pentru capturarea lui Nicolás Maduro, scrie CORRIERE DELLA SERA, potrivit stiripesurse.ro.
În orice caz, pentru Donald Trump, capturarea și încarcerarea președintelui venezuelean reprezintă “scenariul perfect”, pe care Administrația sa intenționează să-l imite pentru a reorganiza guvernele “ostile” SUA din întreaga lume. După raidul reușit împotriva dictatorului de la Caracas – fără victime americane și un nou regim nedemocratic, dar ascultător de Washington – magnatul a încercat, fără succes, cu guvernul ayatollahilor de la Teheran. Acum, se anunță o tranziție “în stil venezuelean” și pentru Cuba. Dar este fezabilă pe Insula Revoluției?
“Modelul Caracas” este simplu. Decapitezi liderul suprem, menții la putere majoritatea funcționarilor de rang mediu pentru a asigura stabilitatea administrativă și închei imediat o serie de acorduri economice și comerciale cu acești noi lideri. Democrația, pe scurt, trece pe plan secund.
În Venezuela, președintele interimar Delcy Rodríguez a lucrat încă din prima zi – după capturarea lui Maduro pe 3 ianuarie și transferul său la New York pentru proces – în deplină armonie cu șeful Casei Albe. Douăzeci și șase de ani de “chavism” au fost parcă șterși peste noapte în numele noului business petrolier. Aparent, deoarece conducerea militară, un bastion al dictaturii, încă deține controlul ferm, iar alegerile democratice sunt în prezent excluse.
Însă, Havana nu este Caracas, avertizează cei familiarizați cu regimul Castro. Și este puțin probabil ca “un castrism cu pecetea Unchiului Sam” să se impună. Dincolo de aparenta unitate a guvernului comunist din spatele figurii lui Raúl Castro, în vârstă de peste 90 de ani, și în ciuda izbucnirilor pro-capitaliste ale unuia dintre nepoții săi, principalul obstacol se află în Statele Unite, nu în Cuba. “În conversațiile mele cu oamenii din administrație, nu văd loc pentru actualii lideri, nici pentru președinte, nici pentru familia Castro. Sunt convins că obiectivul final al lui Trump este o schimbare de guvern în Cuba, pe termen foarte scurt”, a declarat pentru Mondo Capovolto al “Corriere” Hugo Cancio, un influent antreprenor cubano-american din Miami. El este creatorul platformei de comerț electronic Katapulk, un fel de Amazon care permite exilaților să comande și să expedieze prietenilor și rudelor bunuri altfel imposibil de obținut pe insulă.
Spre deosebire de Venezuela, exilații cubanezi și-au creat o rețea politică puternică, perfect integrată în instituțiile de la Washington: 11 membri ai Congresului Statelor Unite sunt de origine cubaneză și exercită o presiune puternică și constantă asupra Administrației, cu scopul de a răsturna regimul de la Havana. Ca să nu mai vorbim de faptul că mulți lideri locali și naționali au ajuns la putere bazându-și sprijinul electoral tocmai pe promisiunea unei schimbări drastice de regim în Cuba. Comunitatea cubaneză din Miami nu ar accepta niciodată o soluție hibridă.
Secretarul de Stat născut în Cuba și aspirant la funcția de președinte, Marco Rubio, căruia i-au fost încredințate negocierile (nicidecum secrete) cu nepotul din ce în ce mai puternic al lui Raúl Castro, Raúl Rodríguez Castro, este conștient că “modelul venezuelean” nu ar fi niciodată acceptat de comunitatea sa, care reprezintă un segment semnificativ al electoratului. Și acest lucru este confirmat parțial de cel mai recent sondaj al Pew Research Center privind rata de aprobare a președintelui SUA în rândul alegătorilor hispanici: doar 66% dintre latino-americanii care au votat pentru Trump în 2024 încă aprobă acțiunile sale, o scădere de 27 de puncte procentuale de la începutul celui de-al doilea mandat al său.
Dacă “soluția venezueleană” eșuează, invazia rămâne. Și iată că intrăm într-un scenariu absolut imprevizibil, cu câteva necunoscute importante. Cum s-ar comporta armata cubaneză, antrenată pentru loialitate absolută? Și care ar fi reacția cubanezilor, un popor resemnat, lipsit de democrație prea mulți ani, compus în mare parte din femei, bătrâni și copii, deoarece tinerii au fugit în masă de pe insulă?
Revoluția cubaneză este la putere din 1959. Spre deosebire de Venezuela, care a cunoscut “chavismul” abia în 1998, nu există o opoziție politică reală pe insulă. Au mai rămas doar câteva grupuri disidente, majoritatea apropiate și protejate de Biserica Catolică. “Venezuelenii tânjesc după o revenire la zilele de glorie ale boom-ului petrolier din secolul al XX-lea; cubanezii tânjesc după un nou început”, scrie “Politico”. Chiar și tinerii știu, însă, – pentru că nu au încetat niciodată să predea acest lucru în școlile revoluționare – că Cuba a fost mult timp “deținută” de Statele Unite și, înainte de revoluție, “interesele americane și-au însușit aproximativ jumătate din zahărul produs la prețuri reduse, dețineau aproximativ o treime din toate fabricile de zahăr, o treime din serviciile publice, 90% din toată producția de energie electrică și aproape un sfert din teritoriul insulei”.
Trump caută o victorie politică, pentru a-i potoli pe alegătorii înfuriați “de lungul război din Iran și de creșterea prețurilor la benzină”, relatează “New York Times”. Iar șeful CIA, John Ratcliff, în timpul recentei sale vizite istorice la Havana, le-a transmis un ultimatum ministrului cubanez de interne, Lázaro Casas, și lui Raúl Rodríguez Castro. “Ar fi regretabil dacă s-ar întâmpla ceva rău acestei frumoase insule”, ar fi spus el, în stilul unui șef, în aceeași zi în care Havana a recunoscut că ultimele sale rezerve de combustibil se epuizau. Odată ce amenințările se vor termina, orice decizie nu va fi simplă și va avea consecințe imprevizibile.
