StiripesurseExterneSUA oferă Ucrainei un nou pachet de ajutor militar, de 150...

SUA oferă Ucrainei un nou pachet de ajutor militar, de 150 de milioane de dolari

Publicat:

Statele Unite au anunţat joi un nou pachet de ajutor militar destinat Ucrainei pentru a o susţine în războiul cu Rusia, în valoare de această dată de 150 de milioane de dolari şi care cuprinde, printre altele, echipamente de apărare antiaeriană şi tancurile Abrams deja promise, informează agenţiile Reuters şi EFE.

“Forţele ucrainene luptă curajos pentru a recupera teritoriul ocupat de Rusia, iar acest ajutor suplimentar le va ajuta să continue să înainteze”, a afirmat într-un comunicat secretarul de stat american Antony Blinken, adăugând că adminstraţia preşedintelui Joe Biden va colabora în continuare cu Congresul şi cu cele circa 50 de ţări aliate pentru ca Ucraina să primească tot ce-i trebuie.

Citește și : Șeful Procuraturii Ungheni, implicat într-un accident grav soldat cu patru morți

Noul pachet de ajutor militar cuprinde o baterie antiaeriană Patriot, 12 sisteme antiaeriene NASAMS, 31 de tancuri Abrams, 20 de elicoptere (ruseşti) Mi-17, rachete antitanc Javelin, muniţii pentru lansatoarele multiple de rachete, peste două milioane de unităţi de muniţie de calibru mic şi uniforme militare pentru vreme rece, plus alte muniţii şi echipamente.

Odată cu acest nou pachet ajutorul militar oferit de SUA Ucrainei de când Rusia a atacat această ţară în februarie 2022 a ajuns la 43,9 miliarde de dolari. Însă bugetul aprobat anul trecut de Congresul american pentru Ucraina este aproape de epuizare, în timp ce republicanii, majoritari în Camera Reprezentanţilor, se arată tot mai reticenţi faţă de noi astfel de ajutoare.


Pentru a depăşi un posibil blocaj în urma acestor reticenţe ale republicanilor, preşedintele Biden a cerut săptămâna trecută Congresului un pachet de ajutor comun pentru Ucraina şi Israel, respectiv 61,4 miliarde de dolari pentru Ucraina şi 14,3 miliarde de dolari pentru Israel, mizând pe faptul că sprijinul unanim în Congres faţă de Israel va face să treacă în acest mod şi ajutorul pentru Ucraina.

Citește și : Portret de primar – Cine e Ion Ceban, candidatul MAN la șefia Capitalei

Armata ucraineană a lansat în iunie o contraofensivă în sud-est în provinciile Zaporojie şi Doneţk pentru eliberarea teritoriilor ocupate de armata rusă, urmărind în primul rând să ajungă la Marea Azov pentru a tăia legătura terestră a Rusiei cu Crimeea şi cu partea de sud a provinciei Herson. Dar câştigurile teritoriale în această contraofensivă au fost până în prezent minore, armata ucraineană reuşind doar să elibereze o mână de sate, în timp ce trupele ruse desfăşoară la rândul lor ofensive în partea de nord a frontului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce au în comun oamenii care depășesc 100 de ani. Descoperirea făcută după 55 de ani de cercetări

Secretul centenarilor a fost analizat timp de 55 de ani în 124 de studii. Iată ce au descoperit cercetătorii despre longevitate. Secretul centenarilor nu constă...

Care sunt primele semne ale diabetului și când trebuie să mergi la medic

Medicul Sitterli-Natea Carmen Narcisa din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu vorbește despre primele semne ale diabetului și când anume este indicat să...

Persoanele de peste 50 de ani fac aceeași greșeală când își planifică vacanțele

Un sfert dintre britanicii peste 50 de ani se simt blocați într-un „limbo al călătoriilor”. Un nou studiu arată că mulți își amână vacanțele...

Există și ‘sindromul inimii fericite’. Poate imita un infarct și pune viața în pericol

A fost atât de fericită la nunta fiicei sale, încât inima ei și-a schimbat forma. Medicii au crezut inițial că are infarct, dar cauza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.