StiripesurseȘtirile zileiSUA: Peste 500 de copii imigranţi veniţi ilegal sunt încă deţinuţi...

SUA: Peste 500 de copii imigranţi veniţi ilegal sunt încă deţinuţi în centre

Publicat:

Peste 500 de copii imigranţi veniţi ilegal în SUA sunt în continuare deţinuţi de autorităţile americane, la trei săptămâni după o decizie a justiţiei care obligă guvernul federal să reunească familiile separate, potrivit unor documente judiciare date publicităţii vineri, relatează AFP, scrie agerpres.

Dintre cei 565 de minori încredinţaţi Oficiului de relocare a refugiaţilor (ORR), care ţine de Ministerul Sănătăţii şi al Serviciilor Sociale, 24 au 5 ani sau mai puţin.

Citește și : Statele Unite suspendă finanţarea proiectelor de stabilizare a Siriei

Potrivit ORR, părinţii a 366 dintre cei 565 de copii nu se mai află în SUA. Părinţii a 154 de copii au declarat la rândul lor că nu vor să fie reuniţi cu aceştia şi peste 180 de minori nu pot fi redaţi părinţilor, întrucât aceştia sunt consideraţi o ameninţare pentru ei. Aceste categorii se pot suprapune, notează AFP.

Politica de “toleranţă zero” a lui Donald Trump, aplicată între aprilie şi iunie 2018, a dus la plasarea în detenţie a mii de persoane intrate ilegal în SUA, imigranţi ilegali sau solicitanţi de azil.


Însă în cursul aplicării acestei politici între 2.300 şi 3.000 de copii veniţi împreună cu părinţii lor au fost plasaţi în centrele Ministerului Sănătăţii, situate uneori la mii de kilometri distanţă, provocând un val de proteste.

Citește și : PROTESTELE de la frontiera Fâşiei Gaza cu Israelul: Doi palestinieni împuşcaţi mortal de soldaţii israelieni

Indignarea a fost atât de mare în SUA şi în lume că preşedintele Trump a fost obligat să o revizuiască în iunie, interzicând prin decret separarea sistematică a familiilor.

Un judecător federal din California a dispus, de asemenea, ca toate familiile “eligibile” să fie reunite înainte de 26 iulie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Fermierii au primit sute de milioane prin intermediul programului FCA

Peste 580 de întreprinderi micro și mici din sectorul agricol au primit în perioada martie 2025-mai 2026 finanțări peste jumătate de miliard de lei. Citește...

Nereguli în evidența patrimoniului gestionat de MEC

Curtea de Conturi a Republicii Moldova a emis o opinie de audit cu rezerve asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Educației și Cercetării (MEC)...

Se anunță Moldova Pride 2026

Platforma organizațiilor LGBTQ+ a anunțat programul festivalului Moldova Pride 2026, ajuns. Evenimentul se va desfășura sub sloganul: „Dragostea creează, legea protejează”, potrivit postului public...

Moldova și Turcia extind cooperarea în domeniul culturii și turismului

Moldova și Turcia extind cooperarea în domeniul culturii și turismului Republica Moldova și Turcia se străduiesc să consolideze cooperarea în domeniile culturii, patrimoniului și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.