SUA prelungesc protecţia temporară pentru peste 1000 de yemeniţi

Publicat:

În jur de 1.250 de yemeniţi vor putea rămâne în SUA până în martie 2020 după ce administraţia americană a decis joi prelungirea statutului lor de protecţie temporară, care îi apără de o potenţială expulzare, transmite AFP, potrivit agerpres.

Aceste persoane vor fi autorizate să rămână pe teritoriul american după expirarea vizei cel puţin 18 luni, până la 3 martie 2020.


Citeşte şi: Fondatorul sectei Aum, organizatorul atentatului cu sarin din metroul din Tokyo a fost executat

Ministrul pentru securitate internă, Kirstjen Nielsen, a explicat această decizie prin ‘circumstanţele excepţionale şi temporare’ din Yemen, ţară devastată de război şi de o gravă criză umanitară.

În cadrul politicii de ‘toleranţă zero’ faţă de imigraţia ilegală, administraţia Trump a revizuit programele ce acordă statut de protecţie temporară, adresate în principal cetăţenilor străini care nu pot reveni în ţările lor din cauza conflictelor sau a catastrofelor naturale.

Departamentul pentru Securitate Internă a retras în ultimele 18 luni acest statut mai multor sute de mii de originari din Nicaragua, Sudan, Honduras, Nepal şi Salvador, deşi mulţi dintre ei trăiau de mai mulţi ani în SUA, unde au întemeiat şi familii.

Citeşte şi: Dramă în Thailanda. Un salvator al copiilor blocaţi în peşteră a murit

La 26 martie 2015, Arabia Saudită şi aliaţii lor arabi au declanşat o operaţiune militară pentru a reinstala guvernul preşedintelui Abd Rabbo Mansour Hadi, alungat din capitala Sanaa cu câteva luni mai devreme.

În cei peste trei ani de conflict, aproape 10.000 de oameni au fost ucişi, 53.000 răniţi, şi, pe lângă foamete, populaţia mai este ameninţată de holeră şi difterie, în ‘cea mai gravă criză umanitară din lume’ la ora actuală, potrivit ONU.

Departamentul de Stat le-a recomandat din nou, joi, cetăţenilor americani să evite deplasările în Yemen din cauza conflictului din această ţară şi a ameninţării persistente reprezentate de ‘grupările teroriste’. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.