SUA, ‘profund îngrijorate’ de ‘represiunea violentă’ exercitată împotriva manifestanţilor ‘paşnici’ din Iran

Publicat:

Statele Unite sunt ‘profund îngrijorate’ de ‘represiunea violentă’ exercitată împotriva manifestanţilor ‘paşnici’ de la Ispahan, în Iran, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, transmite AFP, potrivit agerpres.  

‘Poporul iranian are dreptul să-şi exprime frustrarea şi să considere răspunzător guvernul’, a transmis pe Twitter purtătorul de cuvânt Ned Price, referindu-se la nemulţumirea populaţiei locale faţă de seceta care afectează regiunea.


Citește și : Australia acuză China de acţiuni ALARMANTE în contrast cu retorica pacifistă

Potrivit poliţiei iraniene, cel puţin 67 de persoane au fost arestate după ciocniri cu forţele de ordine vineri, în timpul unei manifestaţii împotriva desecării unui râu emblematic la Ispahan, al treilea oraş al ţării.

De mai bine de zece săptămâni, locuitorii, care se plâng de seceta teribilă care loveşte zona de câteva decenii, organizează adunări, reproşând autorităţilor că deviază cursul apei pentru a aproviziona provincia vecină Yazd, la rândul ei în mare deficit de apă.
Arestările au fost operate de poliţie, de Gardienii Revoluţiei – armata ideologică a Republicii islamice – şi de serviciile secrete.

SUA şi Iran urmează să reia luni, la Viena, negocierile indirecte menite să salveze acordul referitor la programul nuclear al Teheranului.

Citește și : Soţii Biden au petrecut Ziua Recunoştinţei în casa unui prieten multimilionar

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.