StiripesurseȘtirile zileiSUA nu-şi vor retrage trupele imediat din Siria (Nikki Haley)

SUA nu-şi vor retrage trupele imediat din Siria (Nikki Haley)

Publicat:

SUA nu-şi vor retrage trupele prezente pe teritoriul sirian până când obiectivele care stau în faţa lor nu vor fi fost atinse, a avertizat duminică ambasadoarea americană la Naţiunile Unite, Nikki Haley, citată de AFP şi Reuters, conform agerpres.

Într-o intervenţie la canalul Fox News, Nikki Halley a prezentat o listă cu trei obiective pe care Washingtonul intenţionează să le atingă:să aibă certitudinea că nicio armă chimică nu poate fi folosită într-un mod ce ar constitui o ameninţare pentru interesele SUA; ca gruparea jihadistă Statul Islamic să fie învinsă şi ca SUA să poată supraveghea activităţile iraniene.

Citește și : Vladimir Putin : Noi lovituri occidentale împotriva Siriei ar putea provoca „haos” în relaţiile internaţionale

Obiectivul rămâne “de a vedea soldaţii americani întorcându-se, dar noi nu vom pleca fără să ne fi îndeplinit aceste misiuni”, a afirmat ea.

De la alegerea sa, Donald Trump şi-a înmulţit mesajele contradictorii cu privire la problema siriană. El a spus că doreşte ca cei doi 2.000 de militari prezenţi în Siria să părăseasăn această ţară, înainte de a declara sâmbătă că occidentalii sunt dispuşi să-şi accentueze reacţia militară dacă Bashar al-Assad nu încetează să recurgă la armele chimice.


Întrebată despre relaţiile SUA cu Rusia, Nikki Haley a spus că acestea sunt “extrem de tensionate”, dar că Statele Unite încă mai speră într-o îmbunătăţire a lor.

Citește și : Regele Salman al Arabiei Saudite denuntă „ingerinţele flagrante ale Iranului” în afacerile arabe

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Patru șoferi și bicicliști beți au fost prinşi în Strășeni

Patru bărbați aflați în stare de ebrietate au fost depistați de polițiști în raionul Strășeni, în timpul acțiunilor de supraveghere și control al traficului...

ANRE linişteşte populaţia: Nu există risc de lipsă a carburanților la benzinării

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a răspuns îngrijorărilor fermierilor cu privire la situația de pe piața produselor petroliere din Moldova, menționând că...

Vasile Tofan: ‘Vom propune o reformă fiscală care va plasa accentele unde este necesar’

Viitorul Guvern va elabora un nou concept al politicii fiscale, care va fi consultată pe larg cu toate părțile implicate, iar deciziile propuse vor...

Parlamentul decide învestirea Guvernului Tofan

Parlamentul decide astăzi dacă acordă votul de încredere Guvernului propus de premierul desemnat Vasile Tofan și programului său de guvernare. Acesta a prezentat în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.