SUA ridică sancţiuni impuse unor foşti oficiali iranieni şi companii iraniene

Publicat:

Statele Unite au ridicat sancţiuni vizând trei foşti oficiali iranieni şi două companii iraniene implicate în trecut în comerţul cu produse petrochimice, o măsură prezentată drept o rutină de către un oficial american, dar care ar putea arăta voinţa Washingtonului de a relaxa în mod justificat sancţiuni impuse Teheranului, relatează Reuters, scrie news.ro .

Această decizie a Biroului de Control al Activelor Străine (OFAC) de la Departamentul american al Trezoreriei nu are vreo legătură cu negocieri vizând revenirea Statelor Unite şi Iranului în cadrul Acordului de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, a subliniat oficialul american sub protecţia anonimatului.


Citește și : Peste 40 de milioane de italieni s-au vaccinat anti-COVID. Un sfert din populaţie a fost imunizată complet

Departamentul Trezoreriei a anunţat că OFAC şi Departamentul de Stat ridică ”sancţiuni impuse unui număr de trei foşti reprezentanţi ai Guvernului iranian şi de două companii implicate în trecut în achiziţionarea, vânzarea, transportul sau marketingul unor produse petrochimice iraniene”.

Trezoreria precizează într-un comunicat, joi, că această măsură arată ”o schimbare de comportament sau de statut” a ţintelor sancţiunilor şi ”demonstrează angajamentul Guvernului american de a ridica sancţiuni în cazul unor schimbări de acest fel”.

Potrivit unui purtător de cuvânt al Departamentului Trezoreriei, cei trei oficiali iranieni au demonstrat că nu mai ocupă posturi ”în cadrul unor entităţi afiliate Guvernului” de la Teheran şi nu mai exită motivele menţinerii sancţiunilor respective.

Cursul petrolului a scăzut uşor în urma unor dezvăluiri potrivit cărora ridicarea acestor restricţii ar viza oficiali din sectorul petrolier iranian, care ar prevesti o eventuală ridicare a unor sancţiuni impuse Teheranului, în cazul în cazul în care se ajungela un acord în negocierile indirecte ale Washingtonului cu Teheranul, prin intermdiul părţilor la Acordul de la Viena.

O a şasea rundă de negocieri urmează să aibă loc în acest weekend în capitala Austriei, unde s-a semnat Planul de Acţiune Glocal Comun (PAGC sau JCPoA) din care fostul preşedinte Donald Trump a retras Statele Unite în mai 2018, după care a restabilit şi multiplicat sancţiuni vizând Republica islamică, deteminând-o să se retragă treptat din acord

Citește și : Ambasada Rusiei din SUA acuză NATO de provocări în Marea Baltică

Actualul locatar al Casei Albe, Joe Biden, speră la o revenire comună a Statelor Unite şi Iranului în acord.

Întrebat care este situaţia negocierilor, un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american, Ned Price, a reiterat că s-au înregistrat progrese, dar că există în continuare ”provocări” şi divergenţe importante.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.