StiripesurseȘtirile zileiSUA ridică sancţiunile impuse legăturilor aeriene cu Cuba

SUA ridică sancţiunile impuse legăturilor aeriene cu Cuba

Publicat:

Departamentul american al Transporturilor a ridicat sancţiunile impuse legăturilor aeriene cu Cuba, una dintre măsurile anunţate în mai de către administraţia lui Joe Biden, într-un gest de relaxare a relaţiilor cu insula comunistă, relatează AFP, scrie news.ro

Această decizie urmează să permită companiilor aeriene americane să deservească şi alte aeroporturi decât cel din capitala cubaneză, Havana.

Citește și : Războiul din Ucraina şi pandemia vor urgenta tranziţia energetică a Europei

Reautorizarea anumitor călătorii în grup urmează de asemenea să fie reluată.

Administraţia Biden anunţa, la 16 mai, o ridicare viitoare a unei serii de sancţiuni impuse Cubei – ”decizii practice menite să răspundă situaţiei umanitare” a Cubei şi ”să dezvolte oportunităţile economice” ale cubanezilor, anunţa atunci un oficial american.


În afara legăturilor aeriene, Guvernul american vrea să reimplementeze un program – suspendat de mai mulţi ani – care facilita proceduri de imigrare a membrilor aceleiaşi familii.

El a promis, de asemenea, o creştere a capacităţii de soluţionare a cererilor de vize la Havana.

Statele Unite urmează, de asemenea, să desfiinţeze un plafon care limita la 1.000 de dolari pe trimestru transferuri private de bani din Statele Unite în Cuba şi să autorizeze transferuri de bani în afara cadrului familial.

Citește și : Suedia va furniza Ucrainei ajutor economic suplimentar şi noi echipamente militare

Acest plafon a fost impus de către fostul preşedinte Donald Trump, care a impus o serie de sancţiuni Cubei în timpul mandatului său.

Aceste anunţuri au fost salutate atunci de către Guvernul cubanez drept ”un pas mic în direcţia bună”, dar de o ”amploare limitată”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum se reflectă în presa internaţională noul Guvern de la Chişinău

Învestirea Guvernului condus de Vasile Tofan a fost reflectată pe larg de mai multe publicații și agenții internaționale, care pun accent pe continuitatea parcursului...

Ignatiev refuză să vină la Chișinău şi invocă motive de securitate

Reprezentantul politic al Tiraspolului, Vitalii Ignatiev, a refuzat să vină la Chișinău pentru discuții cu vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri. Așa-numitul ministru de externe...

Noul premier cere oprirea controalelor sufocante asupra antreprenorilor

Premierul Vasile Tofan a cerut Guvernului să vină, până la 9 septembrie, cu un set de măsuri pentru reducerea controalelor abuzive sau excesive asupra...

Republica Moldova și Germania facilitează recunoașterea reciprocă a actelor oficiale

Începând cu 17 iulie, Convenția de la Haga din 5 octombrie 1961 privind suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine (Convenția privind Apostila) se aplică...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.