StiripesurseȘtirile zileiSUA: Robert Mueller prezintă detalii asupra modului în care Paul Manafort...

SUA: Robert Mueller prezintă detalii asupra modului în care Paul Manafort i-a minţit pe anchetatori

Publicat:

Fostul director de campanie al preşedintelui american Donald Trump, Paul Manafort, i-a minţit pe anchetatorii federali despre o plată către una din companiile sale şi despre contactele sale cu oficiali ai administraţiei Trump, a precizat procurorul special Robert Mueller într-un document depus vineri la dosarul investigaţiei sale asupra presupusei ingerinţe a Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016, relatează Reuters şi AFP, scrie Agerpres.

Biroul procurorului Robert Mueller a depus documentul la cererea unui judecător de la Tribunalul districtual din Washington, care a solicitat mai multe detalii asupra alegaţiilor lui Mueller de luna trecută, potrivit cărora Manafort a încălcat un acord de recunoaştere a vinovăţiei minţindu-i pe anchetatori.

Citește și : SUA: Pedeapsă cu închisoarea „importantă” pentru fostul avocat al lui Donald Trump (procurori)

“În interviurile sale cu biroul procurorului special şi cu FBI, Manafort a spus minciuni evidente, nu era vorba despre scăpări de memorie”, a precizat biroul lui Mueller în document.

Potrivit textului, Manafort a minţit asupra interacţiunilor sale cu consultantul politic ruso-ucrainean Konstantin Kilimnik şi a eforturilor acestuia de a influenţa un martor. Acesta ar fi avut legături cu serviciile de informaţii de la Moscova, potrivit lui Robert Mueller, iar detaliile privind aceste interacţiuni sunt acoperite cu cerneală neagră, notează AFP.


În timpul interogatoriilor, “el a dat asigurări că nu a fost în comunicare – directă sau indirectă – cu responsabili ai administraţiei”, dar “probele arată că el a minţit asupra contactelor sale”, scrie Robert Mueller, dând exemple de astfel de contacte în februarie şi mai 2018.

De asemenea, Manafort a minţit asupra unei plăţi de 125.000 de dolari către una dintre companiile sale în 2017.

Citește și : PANICĂ într-o discotecă din Italia: Șase oameni au murit și peste 100 au fost răniți în urma unei busculade

Faptul că a minţit i-ar putea aduce o pedeapsă agravată, dar Paul Manafort are încă un as în mânecă: preşedintele Trump, elogiindu-i “curajul”, a lăsat să se înţeleagă că i-ar putea acorda o graţiere prezidenţială.

Liderul de la Casa Albă neagă orice colaborare cu Kremlinul şi îl acuză pe procurorul special Robert Mueller că încearcă să-i determine pe martori să mintă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Aur în valoare de 40.000 de euro, descoperit de angajatul unei primării în timp ce tundea gazonul

Zece lingouri de aur sigilate au fost descoperite într-o pajiște, fără proprietar, fără explicații și cu un termen de șase luni care s-a încheiat...

Motivul pentru care pisica ta adoră să stea tolănită pe laptop: face parte dintr-o stratagemă

Proprietarul unei pisici adorabile și prețuite? Atunci sunt șanse mari să strice totul din nou blocându-ți vizualizarea acestei pagini - mai ales dacă citești...

Băutura pe care un chirurg cardiac o numește ‘moartea lichidă’ – nu e alcoolul

Băuturile răcoritoare sunt „moartea lichidă" și nu ar trebui consumate niciodată. Este verdictul unui chirurg cardiac cu triplă certificare, care a publicat lista lucrurilor...

Un bărbat care a mers la sală a adormit în timpul încălzirii.El a fost trezit după șapte ore de somn

Un bărbat care a mers la sală pentru a face mișcare a adormit în timpul încălzirii. El nu a fost deranjat de ceilalți clienți...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.