StiripesurseȘtirile zileiSUA salută recursul împotriva eliberării lui Omar Sheikh

SUA salută recursul împotriva eliberării lui Omar Sheikh

Publicat:

Statele Unite au salutat marţi recursul Ministerului Public pakistanez împotriva punerii în libertate a extremistului britanic Omar Sheikh (foto), condamnat pentru asasinarea în 2002 a jurnalistului american Daniel Pearl în Pakistan, notează AFP, potrivit agerpres.

“Am aflat că autorităţile pakistaneze au luat măsuri pentru ca Omar Sheikh să rămână închis în timp ce Curtea Supremă face apel pentru a restabili condamnarea lui”, a afirmat procuror general interimar al SUA, Jeffrey Rosen, într-un comunicat.

Citeşte şi: Joe Biden este îngrijorat de întârzierile în distribuţia vaccinurilor

Statele Unite sunt “recunoscătoare” pentru aceste eforturi şi sunt “pregătite”, în cazul unui eşec, să îl ţină ele închis pe Omar Sheikh pentru a fi judecat, a adăugat el.

Un tribunal pakistanez a ordonat la 24 decembrie eliberarea extremistului pakistanez de origine britanică Ahmed Omar Saeed Sheikh, condamnat pentru uciderea jurnalistului american Daniel Pearl. Aceeaşi instanţă a anulat în urmă cu câteva luni pedepsa cu moartea la care fusese condamnat Omar Sheikh.


Citeşte şi: Alte două seisme puternice au zguduit Croaţia în această dimineaţă

O procedură de apel deschisă în faţa Curţii Supreme a Pakistanului pentru a contesta această achitare a întârziat punerea lui în libertate.

În vârstă de 38 de ani, Daniel Pearl, corespondent al cotidianului american The Wall Street Journal, a dispărut la 23 ianuarie 2002 la Karachi. O înregistrare video arătând decapitarea lui a fost trimisă o lună mai târziu la consulatul SUA din acest oraş situat în sudul Pakistanului. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.