SUA au sanctionat doi oficiali nord-coreeni pentru rolul acestora în dezvoltarea rachetelor balistice

Publicat:

Statele Unite ale Americii au anunţat marţi sancţiuni în privinţa a doi oficiali nord-coreeni, pentru rolul acestora în dezvoltarea rachetelor balistice, cel mai recent pas într-o campanie menită să preseze Phenianul să renunţe la programele sale nuclear şi balistic, transmite Reuters.

Trezoreria i-a numit pe cei doi ca fiind Kim Jong Sik şi Ri Pyong Chol, informaţiile despre aceştia indicându-l pe primul ca o figură-cheie în eforturile nord-coreene de a trece programul de rachete de la combustibil lichid la solid, iar pe al doilea ca fiind un oficial de primă importanţă implicat în dezvoltarea rachetelor balistice intercontinentale (ICBM) ale ţării, potrivit agerpres .


“Trezoreria vizează conducători ai programelor nord-coreene privind rachetele balistice, ca parte a campaniei noastre de presiune maximală pentru izolarea Coreei de Nord şi obţinerea unei denuclearizări complete a Peninsulei Coreene”, a precizat secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin, într-un comunicat.

Citește și : Preşedintele turc Erdogan se află într-o vizită oficială în Ciad

Aceeaşi sursă aminteşte că decizia de marţi urmează rezoluţiei de vineri a Consiliului de Securitate al ONU, care a impus noi sancţiuni puternice menite să pună capăt capacităţii Coreei de Nord de a obţine fonduri ilicite.

Phenianul a calificat duminică noile sancţiuni drept “un act de război” şi echivalentul unei blocade economice complete împotriva sa.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Antarctica ‘înverzește’ într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice

Antarctica 'înverzește' într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice Un nou studiu arată că porțiunea acoperită de vegetație din Peninsula Antarctică a crescut de peste...

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă Nu doar primăvara este un anotimp al florilor, și toamna are propriul farmec și există...

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.