SUA se declară INDIGNATE de achitarea lui Ahmed Omar Saeed Sheikh

Publicat:

Statele Unite s-au declarat joi indignate de achitarea, pronunţată de Curtea Supremă din Pakistan, a extremistului Ahmed Omar Saeed Sheikh, suspectat de asasinarea în 2002 a jurnalistului american Daniel Pearl, informează AFP, potrivit agerpres.

“Facem apel la guvernul pakistanez să examineze rapid opţiunile legale, inclusiv să permită Statelor Unite să-l aducă în faţa justiţiei pe Sheikh pentru uciderea brutală a unui cetăţean şi jurnalist american”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jen Psaki, în cadrul unei conferinţe de presă.


Citeşte şi: Noua administraţie americană adoptă politica lui Obama în faţa Cubei

Acuzatul a fost achitat joi pe baza ‘prezumţiei de nevinovăţie’, potrivit hotărârii Curţii Supreme pakistaneze. Instanţa supremă a menţinut astfel decizia unui tribunal provincial şi a ordonat eliberarea lui Sheikh.

Casa Albă s-a declarat ‘revoltată de hotărârea judecătorească’ în cazul acestei ‘crime brutale, care a şocat lumea’.

“Această decizie de a-l exonera şi a-l elibera pe Sheikh şi pe ceilalţi suspecţi este un afront pentru victimele terorismului din întreaga lume, inclusiv pentru Pakistan”, a subliniat Jen Psaki.

Daniel Pearl, corespondent al cotidianului american The Wall Street Journal, a dispărut pe 23 ianuarie 2002 la Karachi, unde se pregătea să se întâlnească cu un lider islamist.

La câteva luni după atacurile din 11 septembrie 2001 din SUA, jurnalistul în vârstă de 38 de ani investiga reţelele islamiste, foarte bine implantate în acest oraş şi suspectate de legături cu Al-Qaida, reţeaua condusă de Osama bin Laden.

Citeşte şi: Vaccinul Novavax are o eficacitate de 89,3%

După o lună de incertitudine, moartea lui Daniel Pearl a fost confirmată prin trimiterea către consulatul american din Karachi a unei casete video în care putea fi urmărită decapitarea jurnalistului.

Apelurile la sentinţă au durat 18 ani. În aprilie anul trecut, curtea provincială din Sindh a anulat condamnarea la moarte, apreciind că aceasta a fost pronunţată pe baza unor dovezi incorecte. Instanţa respectivă l-a condamnat pe Sheikh, care are dublă cetăţenie, britanică şi pakistaneză, la numai şapte ani de închisoare, mai puţin decât acesta făcuse deja. Guvernul provincial şi părinţii lui Pearl au făcut un nou apel, la Curtea Supremă. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova

  O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova O cetățeană a Republicii Ecuador a primit refuz de intrare în Republica Moldova...

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut,...

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova Trei biblioteci școlare vor fi modernizate și...

Un an de la atacul Hamas în Israel – Stupefiaţi, solidari, divizaţi: israelienii sunt încă zdruncinaţi de şocul din 7 octombrie

Un an de la atacul Hamas în Israel - Stupefiaţi, solidari, divizaţi: israelienii sunt încă zdruncinaţi de şocul din 7 octombrie La un an după...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.