StiripesurseȘtirile zileiSUA şi China au semnat FAZA 1 a acordului comercial

SUA şi China au semnat FAZA 1 a acordului comercial

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump şi vicepremierul chinez Liu He au semnat miercuri aşa-numita “Fază 1” a acordului comercial menită să reducă tensiunile dintre cele două cele mai mari economii din lume, în cadrul unui eveniment desfăşurat la Casa Albă, relatează agenţia macedoneană de ştiri MIA, potrivit agerpres.

“Mai mare de atât nu poate fi. Menţinerea acestor două naţiuni gigantice şi puternice în armonie este atât de important pentru lume. Lumea ne urmăreşte astăzi”, a spus Trump, înainte ca cei doi oficiali de rang înalt să semneze acordul, în cadrul unei ceremonii care a durat 75 de minute.

Citește și : Camera Reprezentanţilor a trimis Senatului actul de acuzare contra lui Trump

Acordul ar urma să intre în vigoare luna viitoare.

China s-a angajat să achiziţioneze bunuri americane în valoare de circa 200 de miliarde de dolari într-o perioadă de doi ani, inclusiv produse agricole în valoare de zeci de miliarde de dolari.


Acordul semnat conţine şi un mecanism de monitorizare a aplicării. Trump a afirmat că dacă va fi semnată şi “Faza a 2-a” a acordului, taxele vamale impuse Chinei vor fi diminuate.

Citește și : Un nou tir de rachete, lansate din Fâşia Gaza spre Israel

“Astăzi facem un pas foarte important care nu a mai fost făcut până acum împreună cu China spre un viitor comerţ corect şi reciproc semnând Faza 1 a acordului comercial istoric. Împreună, îndreptăm greşelile trecutului”, a afirmat liderul de la Casa Albă.

“Este bine pentru China, SUA şi lumea întreagă”, a spus la rândul său vicepremierul chinez Liu He.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cetățenii din Mauritius și Seychelles pot intra FĂRĂ viză în R. Moldova

Cetățenii din Mauritius și Seychelles pot intra, ieși și tranzita teritoriul Republicii Moldova fără viză. Acestea sunt singurele două state africane incluse de Ministerul...

Patru formațiuni politice afiliate fostului Partid „Șor” au fost dizolvate de instanță

Curtea de Apel Centru a dispus dizolvarea partidelor „Șansă”, „Renaștere”, „Victorie” și Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei. Instanța a constatat că...

ANRE anunţă noile preţuri la carburanţi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință la produsele petroliere principale pentru mâine. Astfel, prețul unui litru de benzină...

CNSM cere majorarea salariului minim

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului să stabilească din timp salariul minim pentru anul 2027 și propune majorarea acestuia până la...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.