StiripesurseȘtirile zileiSUA şi Taiwanul au discutat despre consolidarea relaţiilor economice

SUA şi Taiwanul au discutat despre consolidarea relaţiilor economice

Publicat:

Statele Unite şi Taiwan au purtat discuţii vineri pe tema consolidării relaţiei lor economice în faţa presiunii crescânde asupra insulei a autorităţilor de la Beijing, consultări pe care partea taiwaneză le-a salutat drept un pas înainte cu succes, informează Reuters, scrie agerpres.

Discuţiile purtate sub auspiciile unui nou Dialog de parteneriat pentru prosperitate economică au avut loc virtual şi personal, conduse din partea SUA de către subsecretarul de stat Keith Krach, a cărui vizită la Taipei în septembrie a nemulţumit regimul de la Beijing.

Citește și : Donald Trump Jr, diagnosticat cu COVID-19

Ministrul adjunct al afacerilor economice din Taiwan, Chen Chern-chyi, s-a aflat în fruntea unei delegaţii la Washington pentru discuţii.

Un comunicat al biroului reprezentativ al Taiwanului în capitala SUA informează că cele două părţi au semnat un memorandum de înţelegere pentru a stabili un “mecanism de dialog instituţionalizat”.


“Ambele părţi au discutat, de asemenea, o gamă largă de subiecte, printre care ştiinţă şi tehnologie, restructurarea lanţului de aprovizionare, reţele 5G, revizuirea investiţiilor, infrastructură şi energie, securitatea sănătăţii la nivel global şi împuternicirea economică a femeilor”, conform sursei citate.

Departamentul de Stat al SUA a informat că cei doi au fost de acord să negocieze un acord ştiinţific şi tehnologic pentru a “avansa înţelegerea şi colaborarea comună pe o gamă largă de subiecte ştiinţifice şi tehnologice”. Discuţiile viitoare vor contribui la consolidarea relaţiei economice şi “a angajamentului nostru comun faţă de pieţele libere, antreprenoriat şi libertate”.

Dialogul bilateral, despre care Taiwanul speră că ar putea conduce în cele din urmă la un acord de liber schimb, face parte din angajamentul sporit al SUA în relaţia cu Taipei sub administraţia preşedintelui american Donald Trump care nemulţumeşte Beijingul.

Citește și : Ungaria ar putea primi din China un milion de doze de vaccin împotriva coronavirusului

China susţine că Taiwanul, parte a teritoriului său, este condus democratic şi a reacţionat furios atunci când secretarul american pentru sănătate Alex Azar a vizitat Taipei în august, urmat de Krach în septembrie, trimiţând de fiecare dată avioane de luptă în apropierea insulei.

Azar a fost cel mai înalt oficial american care a vizitat Taiwanul după ce relaţiile dintre Washington şi Beijing s-au normalizat în 1979, iar Krach a fost oficialul cu rangul cel mai înalt din cadrul Departamentului de Stat care a vizitat insula în ultimele patru decenii.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maidanezii terorizează bălțenii. Oamenii cer soluții

La ora actuală, în municipiul Bălți ar hoinări pe străzi circa șapte mii de maidanezi, potrivit datelor oferite de adăpostul municipal la care face...

Diplome pentru polițiștii chinologi

Polițiștii din cadrul Direcției Chinologice a IGP au fost distinși cu diplome și mențiuni cu prilejul Zilei Internaționale a Chinologului, marcată anual la 21...

Ministerul Finanțelor a lansat un calculator care compară salariul actual cu cel estimat după reforma salarială

Ministerul Finanțelor a lansat un calculator care permite cetățenilor compararea venitului obținut în sistemul actual cu cel estimat în sistemul propus după reforma salarială. Citește...

Coraportor APCE: Moldova implementează reforme, se apropie de standardele UE

„Moldova își continuă drumul dificil, dar intenționat, de reformă, de consolidare a instituțiilor democratice și de abordare a standardelor Uniunii Europene (UE).” Citește și: VIDEO...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.