StiripesurseExterneSUA solicită Israelului să investigheze presupusa ucidere a unei fetițe din...

SUA solicită Israelului să investigheze presupusa ucidere a unei fetițe din Gaza, găsită moartă după ce a cerut ajutor

Publicat:

SUA solicită Israelului să investigheze presupusa ucidere a unei fetițe din Gaza, găsită moartă după ce a cerut ajutor

SUA au cerut Israelului să deschidă o anchetă cu privire la presupusa ucidere a unei fetițe în vârstă de șase ani din Gaza care a cerut cu disperare ajutor după ce a fost prinsă în mijlocul tirului armatei israeliene, a anunțat luni Departamentul de Stat.

Pe 10 februarie, la 12 zile de când Hind Rajab a cerut să fie salvată, familia a descoperit-o moartă alături de cinci membri ai familiei. Aceștia plecaseră cu mașina pentru a se evacua la ordinele armatele israeliene. Doi paramedici ai Semilunii Roșii Palestiniene trimiși să o salveze au fost și ei găsiți morți, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: Austria vrea să renunţe la gazele din Rusia

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, a declarat luni că SUA au fost „devastate” de știrea că fetița ar fi fost ucisă în urma bombardamentelor forțelor israeliene.

„Am cerut autorităților israeliene să investigheze acest incident de urgență”, a spus Miller, subliniind că SUA se așteaptă ca Israelul să ia eventual măsurile disciplinare corespunzătoare în funcție de rezultatele anchetei.


Semiluna Roșie Palestinană a acuzat Israelul că a tras intenționat într-o ambulanță pe care a trimis-o pentru a-o salva pe Rajab, care a stat mai multe ore la telefon cu dispecerii în timp ce pe fundal se auzeau împușcături. Organizația a pierdut contactul cu echipajul ambulanței, format din doi paramedici, în aceeași zi.

IDF a declarat că a deschis o anchetă preliminară, dar nu a furnizat alte detalii.

„În Ziua Judecății, îi voi întreba în fața lui Dumnezeu pe cei care au auzit strigătele fiicei mele de ajutor și nu au salvat-o”, a spus Wissam Hamada, mama fetiței pentru AFP.

Familia lui Rajab i-a găsit cadavrul alături de cele ale unchiului, mătușii și celor trei copii ai lor într-o mașină, lângă un sens giratoriu din suburbia Tel al-Hawa din orașul Gaza, a raportat agenția oficială de știri palestiniană Wafa.

Un alt unchi al lui Hind, Sameeh Hamadeh, a spus că mașina era ciuruită de gloanțe.

Semiluna Roșie a făcut publică înregistrarea apelului inițial al verișoarei adolescente a lui Hind, Layan Hamadeh, în care aceasta spunea că de mașina lor se apropie un tanc israelian, înainte să se audă împușcături.

Citește și: Igor Grosu: „nu vad o necesitate ca noi să apelăm la gazul rusesc”

Considerată a fi singurul supraviețuitor, Rajab a stat la telefon trei ore cu dispecerii, care au încercat să o liniștească în timp ce se pregăteau să trimită o ambulanță.

„Vino și ia-mă. Sunt foarte speriată, te rog, vino”, implora fetița.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar oficial al BNM pentru 23 iulie 2026

Leul moldovenesc se apreciază în raport cu valutele internaționale, potrivit cotațiilor oferite de Banca Națională a Moldovei. Pentru data de 23 iulie, valutele internaționale vor...

Fosta locuință a lui Adolf Hitler are o nouă destinație. Clădirea va fi secție de poliție

După ani de procese, dispute politice și controverse publice, autoritățile austriece transformă casa în care s-a născut Adolf Hitler într-o secție de poliție. Decizia urmărește...

Papa Leon al XIV-lea a vrut să demonstreze că discursurile sale nu sunt scrise de AI

Cum mai poate un cititor să știe dacă un text a fost scris de un om sau de inteligența artificială? O colecție de discursuri...

România, pe ultimul loc în UE la numărul angajaților din cultură

În timp ce aproape 9 milioane de europeni lucrează în domenii precum arta, muzica, teatrul sau patrimoniul cultural, România rămâne mult sub media europeană,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.