StiripesurseȘtirile zileiSUA sunt pe cale să depăşească momentul critic al pandemiei

SUA sunt pe cale să depăşească momentul critic al pandemiei

Publicat:

SUA sunt pe cale să depăşească momentul critic al pandemiei, aproximativ 58% dintre adulţi fiind deja vaccinaţi anti-COVID-19, susţine coordonatorul Casei Albe pentru răspunsul la criza coronavirusului, Jeff Zients, transmite dpa, potrivit agerpres.

“Avem un drum de parcurs, care va implica facilitarea în şi mai mare măsură a accesului oamenilor la vaccin, creşterea încrederii”, a afirmat Zients duminică pe CNN. “Vrem pur şi simplu să fie vaccinaţi din ce în ce mai mulţi oameni”, a adăugat el.

Citeşte şi: Protestele violente din Ierusalim AMÂNĂ o decizie-cheie în justiţie – Black News

“Dacă vor fi necesare doze suplimentare, vom fi pregătiţi şi vom avea suficiente rezerve”, a mai spus Zients, în contextul în care responsabili de la producătorii de vaccinuri Pfizer şi Moderna au anticipat că cei vaccinaţi vor avea nevoie de o nouă doză (booster shot) în lunile următoare.

Şi dr. Anthony Fauci, directorul Institutului naţional american pentru boli infecţioase, s-a declarat optimist duminică în ce priveşte perspectivele SUA, afirmând pe ABC că speră ca anul viitor pe vremea aceasta (de Ziua mamei, sărbătorită în SUA pe 2 mai, n.red.) “să fim aproape la fel de aproape de normal pe cât posibil”.


Citeşte şi: BOMBĂ într-un autobuz plin cu oameni! Cel puţin 11 persoane au murit – Black News

Pe de altă parte, secretarul american pentru comerţ, Gina Raimondo, a notat că drumul spre redresare va fi lung.

“Am rămas în urmă cu investiţiile în economie şi oamenii continuă să se confrunte cu greutăţi”, a subliniat ea duminică pe CBS. “Femeile în special încă întâmpină problemele cu găsirea de soluţii convenabile pentru îngrijirea copiilor sau cu depăşirea barierelor pentru a găsi un loc de muncă”, a spus ministrul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Procurorii au deschis 70 de dosare care vizează Partidul Șor și structurile afiliate

Procurorii anticorupție au pornit, în ultimii șapte ani, 70 de cauze penale privind finanțarea ilegală a partidelor, coruperea alegătorilor și fraudele electorale asociate fostului...

Ministerul Justiției avertizează asupra unei noi tentative de fraudă

Ministerul Justiției avertizează cetățenii cu privire la o nouă tentativă de fraudă, în care denumirea instituției și identitatea conducerii sunt folosite în mod abuziv...

Tofan ‘taie-n carne vie’: Ministerele trebuie să propună rapid reduceri de cheltuieli

Premierul Vasile Tofan a cerut ministerelor și agențiilor din subordine să prezinte, până la 22 septembrie, propuneri pentru optimizarea aparatului de stat. Solicitarea a...

Cum se reflectă în presa internaţională noul Guvern de la Chişinău

Învestirea Guvernului condus de Vasile Tofan a fost reflectată pe larg de mai multe publicații și agenții internaționale, care pun accent pe continuitatea parcursului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.