StiripesurseȘtirile zileiSUA : Tom Shannon, subsecretar de stat pentru probleme politice, a...

SUA : Tom Shannon, subsecretar de stat pentru probleme politice, a demisionat

Publicat:

Numărul trei din Departamentul de Stat al SUA, Tom Shannon, şi-a anunţat decizia de a demisiona, invocând motive personale, transmite Reuters.

Tom Shannon (60 de ani), subsecretar de stat pentru probleme politice, este cel mai proeminent diplomat de carieră din SUA, având peste 34 de ani de serviciu în diplomaţie, în subordinea a şase preşedinţi şi 10 secretari de stat, conform agerpres.

Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat Heather Nauert a menţionat că Shannon a acceptat solicitarea secretarului de stat Rex Tillerson de a rămâne în funcţie până la numirea unui succesor.

Citește și : Un incendiu forestier a mistuit aproape 1.800 de hectare de vegetaţie în sudul Chile

“Decizia mea este personală şi are la bază dorinţa de a sta cu familia, de a mă ocupa de viaţa mea şi de a stabili o nouă direcţie pentru anii care mi-au rămas”, a explicat Shannon într-o scrisoare adresată personalului Departamentului de stat.


În noiembrie anul trecut, Rex Tillerson s-a declarat jignit de afirmaţiile că Departamentul de stat s-a “golit” după instalarea preşedintelui Donald Trump, subliniind că ministerul său funcţionează bine, în pofida criticilor dure venite din partea unor foşti diplomaţi americani precum Nicholas Burns sau Ryan Crocker.

Plecarea forţată a numeroşi diplomaţi de vârf, eşecul numirii sau confirmării de către Senat a titularilor unor posturi cheie din instituţie şi percepţia că noul secretar de stat este inaccesibil au afectat negativ moralul în Departament, conform unor oficiali ai acestuia.

Prin demisia anunţată joi, Tom Shannon se alătură fluxului constant de înalţi diplomaţi de carieră care părăsesc Departamentul de Stat de la învestirea lui Trump, în ianuarie anul trecut. Donald Trump l-a menţinut în funcţie după ce a preluat administraţia şi va trebui să numească un succesor, care va avea nevoie de confirmarea Senatului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum afectează scumpirile și inegalitățile economice sănătatea mintală. Avertismentul cercetătorilor

Un nou studiu sugerează că probleme precum anxietatea, stresul și epuizarea nu sunt doar rezultatul alegerilor individuale sau al stilului de viață, ci și...

De ce simțim durerea diferit? Cum s-a schimbat în mii de ani modul în care oamenii înțeleg suferința

Durerea este una dintre puținele experiențe pe care le împărtășesc toți oamenii, indiferent de vârstă, cultură sau locul în care trăiesc. Totuși, felul în...

Cum faci sport în siguranță pe caniculă. Recomandările specialiștilor pentru zilele calde

Temperaturile ridicate pot face mișcarea mai dificilă și periculoasă, însă specialiștii spun că activitatea fizică poate fi făcută în siguranță dacă este adaptată condițiilor...

Ce să pui în coșul de cumpărături pentru un creier mai ager

Un studiu recent constată că un program structurat, care combină exercițiile fizice regulate cu o dietă benefică pentru creier, poate contribui la îmbunătățirea memoriei...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.