StiripesurseȘtirile zileiSUA vor autoriza vaccinul Pfizer pentru copii de 12 ani şi...

SUA vor autoriza vaccinul Pfizer pentru copii de 12 ani şi peste această vârstă începând de săptămâna viitoare

Publicat:

Statele Unite urmează să autorizeze vaccinul Pfizer-BioNTech împotriva COVID-19 pentru copii de 12 ani şi peste această vârstă începând de săptămâna viitoare, au relatat luni media americane, citate de AFP, potrivit agerpres

Pfizer a solicitat autorizaţia de utilizare de urgenţă pentru vaccinul său spre a fi administrat copiilor şi adolescenţilor cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani, potrivit CNN care citează un oficial guvernamental.

Citește și : Şeful OMS a lansat luni un apel către G7 să garanteze accesul echitabil la vaccinuri

”Administraţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA) va trebui să îşi modifice reglementarea privind autorizarea de utilizare de urgenţă a vaccinului, însă procesul ar trebui să fie simplu”, a relatat CNN.

Vaccinul Pfizer este în prezent autorizat în Statele Unite pentru persoanele de 16 ani şi peste această vârstă.


Extinderea vaccinării la adolescenţi ar putea deschide campania americană de vaccinare către alte câteva milioane de persoane.

Potrivit informaţiilor oficiale, rata de vaccinare a atins un nivel maxim în jurul datei de 11 aprilie peste Atlantic şi, deşi 55% dintre adulţi au primit până în prezent una sau două doze, mai este încă drum lung de parcurs până la atingerea imunităţii colective.

Citește și : Tedros Adhanom Ghebreyesus intenţionează să candideze pentru realegerea sa la șefia OMS

Însă, o nouă provocare a apărut între timp: vaccinarea celeilalte jumătăţi de populaţie, care încă ezită.

Dintre alegătorii republicani, 29% afirmă că nu se vor vaccina niciodată, comparativ cu 5% dintre democraţi şi 9% dintre independenţi, potrivit unui sondaj recent al Kaiser Family Foundation.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.