StiripesurseȘtirile zileiSUA vor distribui gratuit 500 millioane de teste

SUA vor distribui gratuit 500 millioane de teste

Publicat:

Autorităţile americane, confruntate cu “varianta Omicron” a noului coronavirus, vor distribui gratuit 500 de milioane de teste de COVID-19, vor mobiliza dacă este nevoie personal medical militar şi vor creşte capacitatea de vaccinare, dar nu vor lua măsuri constrângătoare, a indicat marţi un înalt responsabil de la Casa Albă, transmite AFP, potrivit agerpres.

“Dispunem de mijloacele necesare pentru a face faţă acestui val”, a afirmat responsabilul citat în cadrul unei conferinţe de presă, adăugând că, în condiţiile în care americanii “sunt vaccinaţi şi respectă precauţiile pe care le cunoaştem bine, în special să poarte mască atunci când călătoresc, pot sărbători liniştiţi Crăciunul şi venirea noului”.

Citește și : Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi-a anulat tradiţionalul Crăciun la Sandringham

“Nu este nevoie să închidem şcolile şi nici economia”, a adăugat acesta.

Măsurile urmează să fie anunţate de preşedintele Joe Biden la o conferinţă de presă la ora 14.30 locală (19.30 GMT), în contextul în care s-a calculat că Omicron este deja predominantă în SUA.


Administraţia Biden vrea să acţioneze îndeosebi într-un domeniu în legătură cu care a fost foarte criticată, cel al depistării, achiziţionând în acest scop 500 de milioane de teste rapide de făcut acasă, care vor fi livrate gratuit americanilor care le vor solicita via un site internet special creat, începând din ianuarie.

Citește și : Olaf Scholz nu este văzut să stea mai mult de un mandat la conducerea Germaniei

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Pașaportul României urcă în topul mondial. Românii pot călători fără viză în 178 de destinații

România ocupă locul 11 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, realizat de Henley Passport Index, iar cetățenii români pot călători fără viză...

Fitness în cimitir: În Viena se poate practica sportul printre morminte

În Austria, persoanele din Viena pot practica sporturi printre morminte. Încă de anul trecut, un cimitir găzduiește o zonă pentru fitness în aer liber. Începând...

Grecia vrea să interzică trotinetele electrice pentru minorii sub 17 ani

Guvernul Greciei intenționează să înăsprească semnificativ legislația privind utilizarea trotinetelor electrice, propunând interzicerea acestora pentru persoanele cu vârsta sub 17 ani. Măsura vine pe fondul...

Cum să îți protejezi bebelușul în timpul caniculei. Sfaturi recomandate pentru părinți

Pe timp de caniculă, bebelușii și copiii mici au nevoie de o îngrijire suplimentară. Aceste sfaturi pot reduce anxietatea părinților îngrijorați de sănătatea copilului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.