StiripesurseSintezeSUA vor lua parte la ancheta privind prăbuşirea avionului ucrainean

SUA vor lua parte la ancheta privind prăbuşirea avionului ucrainean

Publicat:

Agenţia americană responsabilă de securitatea transporturilor NTSB a anunţat joi că a primit o notificare din partea autorităţilor aeriene civile iraniene pentru a ancheta cauzele prăbuşirii unui Boeing ucrainean la puţin timp după decolarea sa de la Teheran miercuri, potrivit AFP, transmite şi agerpres.

“NTSB continuă să urmărească situaţia în jurul prăbuşirii avionului şi să evalueze nivelul său de participare la anchetă. La fel ca în orice anchetă în care NTSB este implicată, agenţia nu face speculaţii asupra cauzelor prăbuşirii”, indică agenţia într-un comunicat.

Citeşte şi: La intervenţia Rusiei, Israelul eliberează un spion sirian

Urmând regulile Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale, NTSB a desemnat un reprezentant cu titlul de a ancheta această catastrofă, care a costat viaţa a 176 de persoane, în majoritate iranieni şi canadieni.

Premierul canadian Justin Trudeau a afirmat joi că Boeing 737-800 al companiei ucrainene Ukraine International Airlines (UIA) fusese doborât fără îndoială de o rachetă iraniană, probabil din eroare, bazându-se pe surse ale serviciilor de informaţii canadiene şi aliate.


Citeşte şi: Japonia cere ajutor la Interpol pentru arestarea Carolei Ghosn

Iranul a cerut Canadei să-i furnizeze informaţiile sale, făcând aluzie la “regizări îndoielnice”.

Donald Trump la rândul său a exprimat “îndoieli” cu privire la ipoteza unei defecţiuni tehnice. “Am sentimentul că ceva teribil s-a petrecut”, a spus el, evocând o posibilă “eroare”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.