StiripesurseȘtirile zileiSUA vor să pedepsească Rusia pentru sprijinul acordat lui Nicolas Maduro

SUA vor să pedepsească Rusia pentru sprijinul acordat lui Nicolas Maduro

Publicat:

Statele Unite ale Americii intenţionează să adopte sancţiuni împotriva Rusiei, pentru a contracara susţinerea acordată de Moscova regimului preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro, a anunţat luni un înalt responsabil american, informează AFP, potrivit agerpres.

“Studiem îndeaproape rolul Rusiei şi nu vom permite nivelul de susţinere pe care l-am văzut în ultimul timp fără să reacţionăm”, a declarat reprezentantul special al SUA pentru Venezuela, Elliot Abrams. “Preconizăm sancţiuni economice suplimentare împotriva unor entităţi şi indivizi”, a spus el.

Citește și: Scrisoarea americană de retragere din Irak este autentică, dar a fost trimisă din greșeală

SUA au adoptat o serie de sancţiuni împotriva Venezuelei după realegerea lui Maduro în 2018, în urma unui scrutin prezidenţial denunţat drept fraudulos.

Abrams, care nu a detaliat natura sancţiunilor preconizate, a precizat că SUA supraveghează cu atenţie rolul Rusiei în Venezuela.


Potrivit lui, Rusia este interesată în special de “economia petrolieră” a Venezuelei, în timp ce regimul Maduro şi-a sporit dependenţa de Moscova în ultimul an. “Companiile ruse operează acum mai mult de două treimi, mai mult de 70% din petrolul venezuelean. Prin urmare, rolul Rusiei creşte ca importanţă”, a subliniat el.

Elliot Abrams a admis că Washingtonul a subestimat sprijinul primit de Nicolas Maduro din partea Rusiei şi a Cubei, afirmând că aceste două ţări au trimis în Venezuela mii de agenţi de informaţii.

Asistenţa cubaneză şi rusă “este, cred eu, pilonul de susţinere cel mai important al regimului, fără care el (regimul) nu ar mai fi acolo”, a subliniat Elliot Abrams. Maduro “nu mai are (în susţinerea sa) decât Rusia, Cuba, China şi câteva dictaturi bizare de prin lume, însă el pierde susţinerea nu doar a dreptei, nu doar a centrului, ci şi a stângii din America Latină”, a mai afirmat Abrams.

Citește și: CUTREMUR puternic în Indonezia

SUA îl susţin şi l-au felicitat duminică pe liderul opoziţiei Juan Guaido pentru realegerea lui în fruntea Parlamentului din Venezuela de către parlamentarii opoziţiei, în timp ce un rival revendică de asemenea fotoliul de preşedinte al Parlamentului.

În ceea ce-l priveşte pe Maduro, el a recunoscut imediat “victoria” acestui candidat rival, Luis Parra, exprimându-şi bucuria că Juan Guaido a fost “înlăturat”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea IA în școlile elementare

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea inteligenței artificiale în școlile elementare americane. Reuniți în al doilea cel mai mare sindicat din SUA, sindicaliștii au lansat o...

Au ajuns să poarte măști de gaz din cauza vecinei. Acum cer despăgubiri de 200.000 de dolari

Un cuplu din Portland, Oregon, și-a dat vecina în judecată pentru mai mult de 200.000 de dolari. Motivul: mirosul toxic provenit dintr-o căsuță mobilă...

Economia rusă e strangulată de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor ei

Economia rusă e din ce în ce mai vulnerabilă la atacurile Ucrainei asupra infrastructurii ei energetice. În fața riscului penuriei de benzină, autoritățile se...

Bosnia: Bătălia secretă dintre Trump și Europa pentru controlul orașului Sarajevo

Cu patru luni înainte de alegeri cruciale, succesiunea Înaltului Reprezentant Christian Schmidt cristalizează tensiunile dintre Washington și europeni. O decizie este așteptată la Sarajevo...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.