SUA vor un Brexit care încurajează stabilitatea insulei irlandeze (Mike Pence)

Publicat:

SUA vor ca termenii ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană să protejeze stabilitatea insulei irlandeze şi să respecte acordul de pace din 1998 privind Irlanda de Nord, a declarat vicepreşedintele american Mike Pence, care a sosit luni seară într-o vizită de două zile în Republica Irlanda, transmite Reuters, potrivit agerpres.

‘Vom continua să lucrăm îndeaproape cu partenerii noştri din Irlanda şi Marea Britanie pentru a sprijini un plan de Brexit care încurajează stabilitatea şi, de asemenea, unul care menţine fundamentul solid construit de Acordul din Vinerea Mare’, le-a declarat Pence reporterilor la sosirea pe aeroportul Shannon.


Citește și : EXPLOZIE de origine necunoscută în centrul capitalei afgane Kabul – VIDEO

Mike Pence şi soţia sa Karen au fost salutaţi pe aeroport de vicepremierul şi ministrul de externe Simon Coveney, transmite Press Association.

Vicepreşedintele american se va deplasa ulterior spre Doonbeg, unde preşedintele Donald Trump deţine un teren de golf şi unde familia Pence are legături istorice.

Marţi, Mike Pence se va întâlni cu preşedintele Irlandei, Michael Higgins, şi cu prim-ministrul Leo Varadkar la Dublin.

Citește și : Proiectul de acord între SUA şi talibanii afgani prevede retragerea trupelor americane din 5 baze (emisar)

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.