Suedia doreşte să găzduiască negocieri asupra conflictului din Yemen

Publicat:

Suedia doreşte să găzduiască negocieri conduse de Naţiunile Unite între părţile beligerante din Yemen, a anunţat ministrul de externe suedez Margot Wallstrom, informează miercuri dpa, potrivit Agerpres.

“Am primit o solicitare din partea Naţiunilor Unite, în care suntem întrebaţi dacă putem pune la dispoziţie un loc unde trimisul ONU să poată reuni părţile” beligerante, a declarat Wallstrom pentru postul Swedish Radio, în timpul unei vizite la Oslo, Norvegia.


Citește și : Puigdemont nu se lasa! Creează un Guvern paralel în Belgia

“Trebuie să amintim că aceasta este cea mai mare criză umanitară pe care o avem în lume şi trebuie – UE împreună cu ONU – să-l susţinem în continuare pe Martin Griffiths, care este trimisul ONU, şi este bine să încercăm să facem un efort pentru a organiza negocieri politice”, a adăugat şefa diplomaţiei suedeze.

Wallstrom nu a avansat o eventuală dată pentru aceste negocieri, subliniind că se intenţionează ca procesul să înceapă după încetarea ostilităţilor.

Situaţia din Yemen, unde o coaliţie arabă sub comandă saudită sprijină forţele guvernamentale împotriva rebelilor houthi, susţinuţi de Iran, este descrisă de ONU drept cea mai gravă criză umanitară din lume la ora actuală.

Citește și : Jacek Czaputowicz: Polonezii sunt de părere că Uniunea Europeană ca valoare trebuie să fie respectată

Conflictul s-a soldat cu peste 10.000 de morţi până în prezent şi face să planeze ameninţarea unei ‘foamete uriaşe’ iminente care ar putea afecta 14 milioane de persoane, adică jumătate din populaţie, potrivit secretarului adjunct general pentru afaceri umanitare, Mark Lowcock.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești În anul 2023, Moldova a exportat în total...

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.