Suedia spune că un avion militar rusesc i-a încălcat spaţiul aerian

Publicat:

Suedia spune că un avion militar rusesc i-a încălcat spaţiul aerian

Avioanele de vânătoare suedeze au interceptat o aeronavă militară rusă după ce aceasta a încălcat pentru scurt timp spaţiul aerian al Suediei, vineri, la est de insula baltică Gotland, au anunţat sâmbătă forţele armate ale ţării nordice, citate de Reuters.

Ministrul suedez de Externe, Tobias Billstrom, a calificat încălcarea spaţiului aerian ca fiind ”inacceptabilă” şi a declarat că oficialii Ambasadei Rusiei la Stockholm vor fi chemaţi la ministerul său pentru incident, potrivit stiripesurse.


Citește și : CA obține câștig de cauză față de Cinema 1 privind insuficiența de programe locale

”Suntem în contact strâns cu aliaţii şi partenerii cu privire la evenimentele din zona noastră imediată”, a declarat Billstrom pentru Reuters, în comentarii trimise prin e-mail.

Ambasada Rusiei în Suedia nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii.

Forţele armate ale Suediei au declarat într-un comunicat că avioanele Gripen au fost trimise pentru a intercepta avionul rusesc, un SU-24, după ce acesta nu a răspuns la un avertisment radio al controlorilor militari de trafic aerian.

Şeful forţelor aeriene suedeze, Jonas Wikman, a declarat că incidentul a arătat o lipsă de respect pentru integritatea teritorială a Suediei.

”Am urmărit întregul lanţ de evenimente şi am fost pregătiţi să intervenim”, a spus el.

Incidentul de vineri a avut loc în vreme ce Suedia – cel mai nou membru al NATO – şi câţiva dintre noii săi aliaţi participă la exerciţii navale în Marea Baltică.

Citește și : Reţeaua de socializare X autorizează de acum în mod oficial conţinuturile pornografice

Armata suedeză a spus că încălcări similare ale spaţiului aerian de către aeronave ruseşti au avut loc ultima dată în 2022, când două avioane SU-27 şi două SU-24 au încălcat spaţiul său aerian de lângă Gotland.

Finlanda, vecina Suediei, a declarat, vineri, separat că suspectează că patru avioane militare ruseşti au încălcat spaţiul său aerian pe 10 iunie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Liniile roșii care unesc partidele de extremă dreapta din Europa

Liniile roșii care unesc partidele de extremă dreapta din Europa O serie de partide de extremă dreapta care s-ar putea reuni într-un nou grup în...

VIDEO/ Percheziții și rețineri în cazul tentativei de traversare ilegală a frontierei peste râul Nistru

VIDEO/ Percheziții și rețineri în cazul tentativei de traversare ilegală a frontierei peste râul Nistru În noaptea de 24 spre 25 iunie 2024, un grup...

Un șofer cu permisul de conducere falsificat, depistat la PTF Costești

Un șofer cu permisul de conducere falsificat, depistat la PTF Costești La 27 iunie, în punctul de trecere a frontierei Costești s-a prezentat pentru efectuarea...

Expert: negocierile de aderare la UE au început. Vin și provocările

Expert: negocierile de aderare la UE au început. Vin și provocările După visul de aderare la UE, pentru Republica Moldova și Ucraina vin zilele de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.