StiripesurseȘtirile zileiSummit extraordinar al G5 Sahel duminică în Niger după atacul asupra...

Summit extraordinar al G5 Sahel duminică în Niger după atacul asupra unei tabere militare

Publicat:

Şefii de stat din ţările grupului G5 Sahel – Mali, Burkina Faso, Niger, Mauritania şi Ciad – se vor întâlni duminică pentru un summit extraordinar la Niamey, capitala Nigerului, pentru consultări după un atac sângeros asupra unei tabere militare din această ţară la începutul săptămânii, au anunţat sâmbătă Mali şi Niger, potrivit agerpres.

Ciadul a confirmat participarea, dar Burkina Faso, care deţine preşedinţia rotativă a G5 Sahel, nu a făcut niciun anunţ referitor la această reuniune, scrie AFP.

Citește și : Fostul vicepreşedinte al Boliviei i se alătură lui Evo Morales în Argentina

Nigerul se află în doliu naţional timp de trei zile, de vineri până duminică, pentru a aduce un omagiu celor 71 de soldaţi ucişi marţi în atacul asupra taberei militare din Inates, în vestul ţării.

Acest atac, cel mai grav din istoria acestei ţări sărace din Sahel, a fost revendicat de gruparea Stat Islamic.


Întregul Sahel – în special Mali, Niger şi Burkina – este acum vizat de atacuri din ce în ce mai repetate, ţintite şi ucigaşe comise de grupări islamiste, în pofida întăririi armatelor locale, constituirii unei forţe militare internaţionale a G5 Sahel şi a prezenţei a 4.500 de soldaţi francezi în cadrul misiunii “Barkhane” de combatere a terorismului, precum şi a unor militari americani.

Şefii de stat ai G5 Sahel planificaseră deja să se consulte înainte de a merge la summit-ul din Pau (sud-vestul Franţei), la invitaţia preşedintelui francez Emmanuel Macron, între timp amânat pentru ianuarie, după atacul de la Inates.

Citește și : Metroul din Moscova va începe să pregătească şi femei pentru postul de conductor

Preşedintele francez doreşte să “reclarifice cadrul şi condiţiile politice” pentru intervenţia militară franceză în regiune. El doreşte mai multă “claritate” din partea omologilor săi sahelieni cu privire la prezenţa franceză, care suscită o contestare din ce în ce mai mare în rândul populaţiilor din Burkina Faso, Mali şi Niger.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

R.Moldova va aplica standarde internaționale de siguranță pentru navele de pescuit

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind aderarea Republicii Moldova la Acordul de la Cape Town din 2012, unul dintre cele mai importante...

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

Școlile din Republica Moldova vor trece din subordinea consiliilor raionale în cea a Ministerului Educației

Guvernul modifică modul de administrare a institutiilor de invatamint. Executivul a aprobat reforma "Restart în educație", care prevede înființarea a 35 de Agenții Teritoriale...

Tatiana Nistorică, cercetată pentru corupție, demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii

Tatiana Nistorică a fost demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii. Decizia a fost luată astăzi, la prima ședință a noului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.