StiripesurseȘtirile zileiSummit G20: Declaraţia finală critică războiul lansat de Rusia contra Ucrainei

Summit G20: Declaraţia finală critică războiul lansat de Rusia contra Ucrainei

Publicat:

Ţările din grupul G20, reunite într-un summit în insula indoneziană Bali, au adoptat o declaraţie în care majoritatea statelor membre critică dur războiul lansat de Rusia împotriva Ucrainei, relatează DPA, potrivit agerpres.

În pofida diferendelor mari de opinie, declaraţia a fost adoptată de toate ţările membre, inclusiv Rusia, au confirmat mai mulţi participanţi miercuri, în ultima zi a summitului G20.

Citeşte şi: Deputaţii cehi au adoptat o rezoluţie care califică drept ‘terorist’ actualul regim din Rusia – Black News

”Majoritatea membrilor au condamnat puternic războiul din Ucraina”, potrivit textului final consultat de DPA, în pofida opoziţiei iniţiale din partea Rusiei faţă de o asemenea exprimare. Poziţia Moscovei a fost la rândul său inclusă în textul declaraţiei finale.

Declaraţia califică atacul Rusiei contra Ucrainei vecine drept război şi nu ”operaţiune militară specială”, aşa cum dorea preşedintele rus Vladimir Putin, absent de la summit.


Participantele la summitul de două zile al G20 sunt Africa de Sud, Arabia Saudită, Argentina, Australia, Brazilia, Canada, China, Coreea de Sud, Franţa, Germania, India, Indonezia, Italia, Japonia, Marea Britanie, Mexic, Rusia, SUA şi Turcia, precum şi Uniunea Europeană.

Rusia a fost reprezentată de ministrul de externe Serghei Lavrov, care a părăsit deja reuniunea încă de marţi, cu câteva ore înaintea adoptării declaraţiei finale. El a afirmat că ţările occidentale au încercat să ”politizeze” declaraţia comună a summitului.

Războiul din Ucraina a umbrit agenda summitului G20, în pofida apelurilor ţării gazdă, Indonezia, la unitate şi la concentrare pe măsuri pentru soluţionarea unor probleme globale, ca inflaţia, securitatea energetică şi alimentară.

Citeşte şi: Erdogan este ‘convins’ că acordul privind cerealele ucrainene va fi prelungit – Black News

Declaraţia finală a summitului G20 cere prelungirea acordului asupra exporturilor de cereale.

Acordul, negociat în iulie sub egida Turciei şi care a permis exportarea a circa 10 milioane de tone de cereale ucrainene, expiră vineri şi Rusia lasă să planeze dubii despre intenţiile sale. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Integrarea europeană devine un motor pentru dezvoltarea mediului de afaceri din Moldova

Integrarea europeană devine un factor-cheie pentru dezvoltarea mediului de afaceri din Republica Moldova, oferind acces la o piață de circa 450 de milioane de...

VIDEO Ziua Mondială a Donatorului de Sânge: fiecare donare poate salva până la trei vieți

Ministerul Sănătății a adus un omagiu donatorilor voluntari de sânge cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge, marcată anual la 14 iunie, evidențiind...

Armata israeliană a emis ordine de evacuare pentru 30 de sate din sudul Libanului

Armata israeliană a emis duminică două ordine de evacuare care vizează 30 de sate din sudul Libanului, înaintea unor atacuri planificate împotriva Hezbollah, în...

Nouă legătură aeriană între Halkidiki şi nordul României

Regiunea Halkidiki din Grecia încearcă să obţină o nouă intrare pe cale aeriană pe piața românească, prin zboruri directe din nordul și centrul țării...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.