StiripesurseEconomieSummitul Francofoniei pune accentul pe economie şi sporirea rolului organizaţiei în...

Summitul Francofoniei pune accentul pe economie şi sporirea rolului organizaţiei în soluţionarea crizelor internaţionale

Publicat:

Liderii ţărilor francofone s-au reunit sâmbătă, pe insula Djerba din Tunisia, în cadrul unui summit care marchează a 50-a aniversare a Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (OIF), cu ambiţia de a consolida rolul organizaţiei în soluţionarea crizelor la nivel internaţional, transmite AFP, potrivit agerpres.  

Cu 88 de ţări membre, asociate sau având statutul de observator, OIF trebuie să îşi afirme “influenţa într-o lume fracturată”, a declarat secretarul său general, Louise Mishikiwabo, la începutul summitului de două zile.”Francofonia trebuie să rămână o verigă pentru a preveni degenerarea tensiunilor în conflicte”, a subliniat fosta şefă a diplomaţiei ruandeze, care a susţinut o “francofonie dezinhibată” şi “mai unită în elaborarea de poziţii comune” pentru a se îndrepta către un “multilateralism regândit”.

Citește și : Hakeem Jeffries şi-a lansat candidatura pentru preluarea conducerii democrate din Camera Reprezentanţilor

Summitul se va concentra oficial pe economie, având drept slogan “digitalul ca vector de dezvoltare”.”Este responsabilitatea noastră să conducem bătălia pentru angajarea tinerilor în spaţiul nostru” francofon, a spus Mishikiwabo, ale cărei proiecte se concentrează, de asemenea, pe antreprenoriatul femeilor.

Lidera OIF nu a menţionat Ucraina în discursul său, dar preşedintele francez Emmanuel Macron, prezent la summit, a spus că doreşte să discute despre acest subiect cu ceilalţi lideri, potrivit anturajului său.


Pe acest dosar s-a creat o prăpastie între ţările africane, care regretă o lipsă de solidaritate internaţională cu continentul african, şi cele occidentale, care s-au mobilizat foarte mult pentru a veni în ajutorul Ucrainei.

Preşedintele Tunisiei, Kais Saied, care găzduieşte acest summit, şi-a exprimat dorinţa ca reuniunea la nivel înalt să producă “rezultate tangibile şi eficiente” în faţa transformărilor dramatice cu care se confruntă lumea. Făcând aluzie la diviziunile tot mai mari dintre ţările sărace şi statele dezvoltate care fac parte din OIF, preşedintele tunisian a cerut “să se viseze la o lume mai bună”.

Preşedintele Emmanuel Macron a pledat pentru o “francofonie a acţiunii”.

“Am reuşit să avem o declaraţie din partea tuturor membrilor (…) care are o poziţie foarte clară cu privire la războiul lansat de Rusia în Ucraina”, a adăugat preşedintele francez într-o conferinţă de presă, fără a oferi mai multe detalii.

Macron a anunţat, de asemenea, că Franţa şi-a depus candidatura pentru a organiza Summitul Francofoniei în 2024.

Preşedintele francez a avut o întrevedere cu Kais Saied, după care Parisul a anunţat un împrumut de 200 de milioane de euro pentru a susţine economia Tunisiei.

Reamintind că Tunisia,”ca multe ţări din regiune, depindea mult de cerealele ucrainene şi ruseşti”, preşedintele Macron a subliniat că s-au oferit finanţări pentru a o ajuta să se aprovizioneze cu grâu.

În discursul său, premierul armean Nikol Paşinian, care va preda preşedinţia OIF Tunisiei, a denunţat presiunile “nejustificate şi neprovocate” din partea vecinului său Azerbaidjan.

Citește și : Igor Dodon a fost eliberat din arestul la domiciliu

Pe agenda summitului care continuă duminică se află şi realegerea pentru un mandat de patru ani a secretarului general al OIF, Louise Mishikiwabo, care este singura candidată.

OIF reprezintă un spaţiu de 321 de milioane de francofoni, estimat să ajungă la 750 de milioane în 2050, graţie continentului african.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Explozii puternice în SUA după ce un meteorit care se deplasa cu 120.000 km/h s-a fragmentat

Un meteorit care se deplasa cu 120.000 km/h a provocat o dublă explozie care a zguduit clădirile din Massachusetts și Rhode Island, în SUA. NASA...

O studentă din Viena urmează 14 facultăți în același timp și lucrează part time

Carolyn, o studentă de 32 de ani din Viena, urmează simultan 14 programe universitare. În paralel, lucrează și spune că își organizează strict timpul...

Arheologii au descoperit un tunel subteran uriaș ascuns în Ierusalim. Nimeni nu știe cine l-a săpat

În adâncurile unui viitor șantier de construcții, arheologii au descoperit un tunel uriaș ascuns, a cărui origine și scop rămân necunoscute. Săpăturile au fost efectuate...

4 iunie: Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii (ONU)

La 4 iunie în fiecare an este marcată Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii (International Day of Innocent Children Victims of Aggression) prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.