Quatro Strategies & Consulting, LLc
Şase candidaţi, inclusiv o femeie, se află înscrişi în cursa pentru alegerile prezidenţiale de duminică din Turcia şi învingătorul va beneficia de puteri sporite ca urmare a unei revizuiri constituţionale adoptate prin referendum în aprilie 2017, scrie miercuri într-un comentariu AFP, potrivit agerpres.
Majoritatea candidaţilor opoziţiei au afirmat totuşi că, în caz de victorie, ei vor reveni asupra acestor măsuri şi vor menţine sistemul parlamentar actual.
Citeşte şi: Un jurnalist german a fost ridicat de jandarmi în timpul protestului din Piața Victoriei
Dacă nici un candidat nu obţine peste 50 % din voturi din primul tur duminică, un al doilea tur va avea loc pe 8 iulie.
Candidaţii înscrişi în cursa prezidenţială sunt:
1. RECEP TAYYIP ERDOGAN
Actualul preşedinte, Recep Tayyip Erdogan, născut pe 26 februarie 1954 la Istanbul, candidează duminică pentru un nou mandat. Tată a patru copii, Erdogan se află la conducerea ţării din 2003, mai întâi ca prim-ministru, apoi ca preşedinte din 2014.
El şi-a început cariera politică în calitate de primar al oraşului Istanbul în 1994. În 2001, a înfiinţat Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP, islamo-conservator), o veritabilă maşinărie de câştigat alegeri ce domină scena politică turcă de la alegerile din 2002.
2. MUHARREM INCE
Născut pe 4 mai 1964 la Yalova (nord-vest), Ince, fost profesor de fizică, a provocat o surpriză în această campanie electorală, datorită stilului său combativ.
El a ales să reprezinte Partidul Republican al Poporului (CHP, social-democrat), cu toate că a eşuat de două ori în trecut în cursa pentru preluarea şefiei partidului.
Adept al discursurilor incendiare, Ince, care are un fiu, se arată a fi un concurent serios faţă de Erdogan, fiind capabil chiar să-l pună în dificultate.
3. MERAL AKSENER
Născută pe 18 iulie 1956 la Izmit (nord-vest), Meral Aksener a fost prima care a fost anunţată din rândurile opoziţiei, ea candidând din partea Partidului Bun (Iyi, dreapta naţionalistă), pe care ea l-a înfiinţat în octombrie 2017.
Naţionalist-conservatoare, mama unui fiu, dna Aksener a fost ministru de interne în anii 1990 şi mult timp a făcut parte din MHP, un partid naţionalist, aliat acum cu Erdogan.
Participarea sa la guvernare în perioada 1996-1997, în anii cei mai sângeroşi pentru rebeliunea kurdă din sud-estul ţării, riscă totuşi s-o priveze în mod larg de voturile kurzilor, care reprezintă circa o cincime din populaţie.
4. SELAHATTIN DEMIRTAS
Selahattin Demirtas, născut pe 10 aprilie 1973 la Diyarbakir (sud-est), a fost desemnat drept candidat al Partidului Democratic al Popoarelor (HDP, prokurd), cu toate că el se află în detenţie din noiembrie 2016.
Acuzat că aparţine şi conduce o organizaţie ”teroristă”, Demirtas, de profesie avocat, tată a două fete, denunţă ceea ce el numeşte ”o luare de ostatic” politic, afirmând că este vizat din cauza opoziţiei sale vehemente faţă de Erdogan.
Demirtas a participat la cursa prezidenţială din 2014 şi a obţinut aproape 10 % din voturi.
5. TEMEL KARAMOLLAOGLU
Născut pe 7 iunie 1941 la Kahramanmaras (sud), Karamollaoglu, candidat din partea Partidului Fericirii (Saadet, islamo-conservator), a fost de trei ori deputat, îndeosebi din partea Partidului Prosperităţii (Refah).
Potrivit biografiei publicate pe site-ul partidului său, Karamollaoglu a fost un colaborator apropiat al lui Necmettin Erbakan, mentor în politică al lui Erdogan.
Tată a cinci copii, Karamollaoglu era primarul oraşului Sivas în 1993 când un incendiu provocat de integrişti islamişti s-a soldat cu moartea a 37 de persoane, în majoritate intelectuali, într-un hotel din oraş.
6. DOGU PERINCEK
Născut pe 17 iunie 1942 la Gaziantep (sud), Perincek conduce Partidul Patriot (Vatan, de stânga). Doctor în drept, tată a patru copii, Perincek a fost încarcerat de mai multe ori, îndeosebi după lovitura de stat militară din 1980.
S-a vorbit mult despre el după ce a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pentru a-şi apăra dreptul de a nega caracterul de genocid al masacrelor în rândul armenilor în Imperiul Otoman în timpul Primului Război Mondial. Şi CEDO i-a dat dreptate.
