StiripesurseDiasporaCine sunt cei şase candidaţi la alegerile prezidenţiale din Turcia

Cine sunt cei şase candidaţi la alegerile prezidenţiale din Turcia

Publicat:

Şase candidaţi, inclusiv o femeie, se află înscrişi în cursa pentru alegerile prezidenţiale de duminică din Turcia şi învingătorul va beneficia de puteri sporite ca urmare a unei revizuiri constituţionale adoptate prin referendum în aprilie 2017, scrie miercuri într-un comentariu AFP, potrivit agerpres.

Majoritatea candidaţilor opoziţiei au afirmat totuşi că, în caz de victorie, ei vor reveni asupra acestor măsuri şi vor menţine sistemul parlamentar actual.

Citeşte şi: Un jurnalist german a fost ridicat de jandarmi în timpul protestului din Piața Victoriei

Dacă nici un candidat nu obţine peste 50 % din voturi din primul tur duminică, un al doilea tur va avea loc pe 8 iulie.

Candidaţii înscrişi în cursa prezidenţială sunt:


1. RECEP TAYYIP ERDOGAN 

Actualul preşedinte, Recep Tayyip Erdogan, născut pe 26 februarie 1954 la Istanbul, candidează duminică pentru un nou mandat. Tată a patru copii, Erdogan se află la conducerea ţării din 2003, mai întâi ca prim-ministru, apoi ca preşedinte din 2014.

1 291
Reuters

El şi-a început cariera politică în calitate de primar al oraşului Istanbul în 1994. În 2001, a înfiinţat Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP, islamo-conservator), o veritabilă maşinărie de câştigat alegeri ce domină scena politică turcă de la alegerile din 2002.

2. MUHARREM INCE 

Născut pe 4 mai 1964 la Yalova (nord-vest), Ince, fost profesor de fizică, a provocat o surpriză în această campanie electorală, datorită stilului său combativ.

El a ales să reprezinte Partidul Republican al Poporului (CHP, social-democrat), cu toate că a eşuat de două ori în trecut în cursa pentru preluarea şefiei partidului.

1 3197
durushaber.com.tr

Adept al discursurilor incendiare, Ince, care are un fiu, se arată a fi un concurent serios faţă de Erdogan, fiind capabil chiar să-l pună în dificultate.

3. MERAL AKSENER 

Născută pe 18 iulie 1956 la Izmit (nord-vest), Meral Aksener a fost prima care a fost anunţată din rândurile opoziţiei, ea candidând din partea Partidului Bun (Iyi, dreapta naţionalistă), pe care ea l-a înfiinţat în octombrie 2017.

1 1079
Habertürk

Naţionalist-conservatoare, mama unui fiu, dna Aksener a fost ministru de interne în anii 1990 şi mult timp a făcut parte din MHP, un partid naţionalist, aliat acum cu Erdogan.

Participarea sa la guvernare în perioada 1996-1997, în anii cei mai sângeroşi pentru rebeliunea kurdă din sud-estul ţării, riscă totuşi s-o priveze în mod larg de voturile kurzilor, care reprezintă circa o cincime din populaţie.

4. SELAHATTIN DEMIRTAS 

Selahattin Demirtas, născut pe 10 aprilie 1973 la Diyarbakir (sud-est), a fost desemnat drept candidat al Partidului Democratic al Popoarelor (HDP, prokurd), cu toate că el se află în detenţie din noiembrie 2016.

Selahattin Demirtas
Twitter

Acuzat că aparţine şi conduce o organizaţie ”teroristă”, Demirtas, de profesie avocat, tată a două fete, denunţă ceea ce el numeşte ”o luare de ostatic” politic, afirmând că este vizat din cauza opoziţiei sale vehemente faţă de Erdogan.

Demirtas a participat la cursa prezidenţială din 2014 şi a obţinut aproape 10 % din voturi.

5. TEMEL KARAMOLLAOGLU

Născut pe 7 iunie 1941 la Kahramanmaras (sud), Karamollaoglu, candidat din partea Partidului Fericirii (Saadet, islamo-conservator), a fost de trei ori deputat, îndeosebi din partea Partidului Prosperităţii (Refah).

1 3613
Akşam

Potrivit biografiei publicate pe site-ul partidului său, Karamollaoglu a fost un colaborator apropiat al lui Necmettin Erbakan, mentor în politică al lui Erdogan.

Tată a cinci copii, Karamollaoglu era primarul oraşului Sivas în 1993 când un incendiu provocat de integrişti islamişti s-a soldat cu moartea a 37 de persoane, în majoritate intelectuali, într-un hotel din oraş.

6. DOGU PERINCEK 

Născut pe 17 iunie 1942 la Gaziantep (sud), Perincek conduce Partidul Patriot (Vatan, de stânga). Doctor în drept, tată a patru copii, Perincek a fost încarcerat de mai multe ori, îndeosebi după lovitura de stat militară din 1980.

1 3614

S-a vorbit mult despre el după ce a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pentru a-şi apăra dreptul de a nega caracterul de genocid al masacrelor în rândul armenilor în Imperiul Otoman în timpul Primului Război Mondial. Şi CEDO i-a dat dreptate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.