StiripesurseSocialSupăraţi pe Bolea, fermierii pleacă la Bruxelles

Supăraţi pe Bolea, fermierii pleacă la Bruxelles

Publicat:

Supăraţi pe Bolea, fermierii pleacă la Bruxelles

Vladimir Bolea a amânat pentru ziua de vineri şedința Comisiei privind rezolvarea revendicărilor fermierilor protestatari.

„Suntem indignați de abordare în zeflemea din partea ministrului agriculturii a subiectului demersului către UE în privința acordării sprijinului financiar de urgență pentru fermierii micro, mici și mijlocii din Republica Moldova. Întocmirea adresării respective a fost convenită încă vineri, 23 februarie, și domnul ministru a avut mult timp pentru elaborarea acestui document. Posibil pentru cineva situația în sectorul agrar este de râs, însă pentru marea majoritatea agricultorilor aceasta este de plâns’, anunţă Forţa Fermierilor.

Citeşte şi: Lituania nu este împotriva trimiterii de trupe în Ucraina pentru misiuni de antrenament – Stiripesurse.md

„Delegația asociației urmează să se deplaseze săptămâna viitoare la Bruxelles pentru prezentarea problemelor grave cu care se confruntă sectorul agrar, în contextul multiplelor crize, care au cuprins concomitent ramura în perioada 2022-2023.

Supăraţi pe Bolea, fermierii pleacă la Bruxelles

Demersul autorităților abilitate către Uniunea Europeană ar avea importanță și mai mare.


Organizația noastră cheamă ministerul agriculturii la compartimentul responsabil în cadrul dialogului cu reprezentanții fermierilor, care și în situația financiară catastrofală au dat dovadă de abordare constructivă.și au venit cu propuneri reale și argumentate.

Agricultorii s-au retras cu tehnica agricolă pentru efectuarea unor lucrări de recoltare, însă revolta lor nu dispare atâta timp cât nu vor fi implementate real soluțiile de ajutor pentru ei”, se arată în comunicatul agricultorilor nemulţumiţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Persoanele de peste 50 de ani fac aceeași greșeală când își planifică vacanțele

Un sfert dintre britanicii peste 50 de ani se simt blocați într-un „limbo al călătoriilor”. Un nou studiu arată că mulți își amână vacanțele...

Există și ‘sindromul inimii fericite’. Poate imita un infarct și pune viața în pericol

A fost atât de fericită la nunta fiicei sale, încât inima ei și-a schimbat forma. Medicii au crezut inițial că are infarct, dar cauza...

Gata cu șmecheria de pe plajă. Autoritățile au început să ridice umbrelele lăsate peste noapte

Autoritățile din Manduria, Italia, au ridicat umbrelele și șezlongurile lăsate peste noapte pe plajă pentru a „rezerva” ilegal locul. Amenzile ajung la 500 de...

Topul care schimbă planurile de vacanță. Europa are un nou campion al vacanțelor ieftine

Algarve, din Portugalia, este cea mai ieftină destinație de vacanță pentru familii în 2026. Un nou studiu al Post Office evidențiază destinațiile europene cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.