Super-bogații lumii au început să ‘sărăcească’

Publicat:

Averea super-bogaţilor lumii a scăzut pentru prima dată în şapte ani, indică un raport al companiei de consultanţă Capgemini, citat marţi de dpa, potrivit agerpres.

În total, averea milionarilor a scăzut cu aproape 3% faţă de 2017. Este pentru prima dată când se înregistrează o scădere, după 2011, notează autorii documentului, World Wealth Report 2019.


Citește și: Londra își reafirmă sprijinul pentru ambasadorul său din SUA

În acelaşi timp, şi numărul milionarilor a scăzut pentru prima dată de la criza financiară din 2008. Comparativ cu 2017, numărul milionarilor de pe plan mondial a scăzut cu 0,3%, ajungând la 18 milioane.

În Germania, numărul persoanelor cu o avere de peste un milion de dolari s-a diminuat la 1,35 milioane, adică 1,1% din populaţia ţării, menţionează agenţia de presă germană.

Capgemini consideră că motivele scăderii constatate sunt conflictele comerciale internaţionale, incertitudinea generată de Brexit şi pierderile de pe burse.

Banca centrală germană estimează la rândul său că scăderile bursiere din 2018 şi-au pus amprenta asupra economiei: pentru prima dată în trei ani, veniturile gospodăriilor din Germania s-au redus, iar investitorii au înregistrat cele mai mari pierderi de după 2008.

Citește și: Atac dejucat al rebelilor houthi în Marea Roșie

Totuşi, Germania rămâne una din ţările cu cei mai mulţi milionari. Potrivit raportului Capgemini, în frunte se află SUA, urmate de Japonia, Germania şi China – cele patru ţări reprezentând 61,2% din cei mai bogaţi oameni din lume.

Raportul mai arată că pierderile cele mai grele le-au suferit cei super-bogaţi, cu o avere de peste 30 de milioane de dolari. Averea totală a acestora a scăzut cu circa 6%.

Capgemini a luat în calcul acţiuni, instrumente cu venit fix, investiţii alternative ca resursele naturale, fondurile speculative, valute forte şi bunuri imobiliare.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

După Moscova, Viktor Orban face o vizită surpriză la Beijing

După Moscova, Viktor Orban face o vizită surpriză la Beijing Premierul Ungariei, Viktor Orban, un apropiat al Kremlinului, a sosit luni în China pentru a...

Premierul francez şi-a anunţat demisia

Premierul francez şi-a anunţat demisia Premierul francez, Gabriel Attal, a anunţat duminică seara că îşi va prezenta demisia preşedintelui Emmanuel Macron luni dimineaţă, după alegerile...

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg)

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg) În ciuda prestaţiei sale slabe la dezbaterea electorală cu oponentul său republican Donald...

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte?

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte? Vladimir Putin ar putea folosi un post de radio misterios...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.