Suspectul în atentatul din Manhattan, inculpat pentru 22 de capete de acuzare

Publicat:

Suspectul în atentatul ce a făcut opt morţi şi 12 răniţi pe 31 octombrie în Manhattan a fost inculpat marţi pentru 22 de capete de acuzare, a anunţat biroul procurorului federal newyorkez, informează AFP. 

Sayfullo Saipov, un uzbec de 29 de ani sosit în Statele Unite în 2010, a fost inculpat a doua zi după ce a intrat cu maşina în pietoni pentru violenţă şi distrugere de vehicule, precum şi pentru sprijinirea unei organizaţii teroriste străine.


În timp ce era încă internat în spital, acest rezident din New Jersey, căsătorit şi tată a trei copii, a spus că şi-a declarat loialitatea faţă de gruparea Stat Islamic şi a adăugat că a încercat să facă un număr maxim de victime intrând cu camioneta sa pe o promenadă foarte frecventată din Manhattan.

Marţi, procurorul a adăugat 20 de capete de acuzare: opt pentru crime, corespunzând deceselor a opt ciclişti (cinci argentinieni şi un belgian) pe care i-a lovit pe pista de biciclete a promenadei şi 12 pentru tentativă de omor, corespunzând celor 12 persoane pe care le-a rănit în acelaşi timp.

Saipov, încarcerat în Manhattan, va fi oficial notificat asupra acestor capete de acuzare marţea viitoare în faţa judecătorului federal newyorkez Vernon Broderick, urmând să decidă dacă pledează vinovat sau nu.

Aceste capete de acuzare îl expun la închisoare pe viaţă sau la pedeapsa cu moartea, subliniază procurorul.

După ce au apărut detaliile despre loialitatea sa faţă de SI la începutul lunii noiembrie, preşedintele american s-a pronunţat clar pe Twitter pentru pedeapsa cu moartea.

În state precum New York unde pedeapsa cu moartea nu este în vigoare, ar însemna ca guvernul federal să folosească o lege de excepţie, un demers rar ce ar dura ani de zile, potrivit experţilor.

Atacul din 31 octombrie este primul atentat mortal comis la New York de la atentatele din 11 septembrie 2001.

Autorităţile au anunţat de atunci măsuri sporite de securitate pentru marile evenimente stradale, inclusiv maratonul din New York pe 5 noiembrie şi parada de Ziua Recunoştinţei (Thanksgiving Day), joi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Oraşul spaniol Valencia închide trei plaje afectate de o deversare de petrol

Oraşul spaniol Valencia închide trei plaje afectate de o deversare de petrol Consiliul municipal al oraşului spaniol Valencia a închis marţi trei plaje la Marea...

Taylor Swift, onorată pe Aleea Celebrităţilor din oraşul german Gelsenkirchen

Taylor Swift, onorată pe Aleea Celebrităţilor din oraşul german Gelsenkirchen Oraşul Gelsenkirchen, din vestul Germaniei, a dezvelit o plachetă în onoarea lui Taylor Swift pe...

Alte patru cazuri umane de gripă aviară confirmate în SUA

Alte patru cazuri umane de gripă aviară confirmate în SUA Alte patru cazuri umane de gripă aviară înalt patogenă au fost confirmate în statul american...

Telescopul James Webb dezvăluie detalii despre sălbaticele condiţii atmosferice de pe două pitice brune

Telescopul James Webb dezvăluie detalii despre sălbaticele condiţii atmosferice de pe două pitice brune Oameni de ştiinţă au folosit Telescopul Spaţial James Webb pentru a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.