StiripesurseȘtirile zileiSute de femei boliviene au manifestat împotriva violenţelor sexuale

Sute de femei boliviene au manifestat împotriva violenţelor sexuale

Publicat:

Sute de femei boliviene au participat luni la un marş de protest, din oraşul El Alto până în La Paz, împotriva violenţelor sexuale şi pentru a cere să se facă dreptate victimelor, informează marţi AFP, potrivit agerpres.

La originea manifestaţiei este arestarea lui Richard Choque Flores, condamnat pentru feminicid în 2013 la 30 de ani de închisoare, însă eliberat în 2019. Săptămâna trecută, trupurile neînsufleţite a două adolescente dispărute au fost descoperite îngropate în casa lui.

Citeşte şi: NeoCoV: Oamenii de știință din Wuhan avertizează despre un nou tip de coronavirus cu rată mare de deces și infecție – Black News

Eliberarea lui Choque Flores, suspectat de poliţie de cel puţin 77 de violuri, a provocat la acea dată un val de nemulţumire. Judecătorul, care ordonase punerea lui în libertate în pofida faptului că executarea pedepsei nu putea fi suspendată, a fost arestat şi plasat în detenţie.

Luni, manifestantele s-au adunat în faţa casei ucigaşului, la El Alto, înainte de a merge până la tribunalul din La Paz, la şase kilometri depărtare.


Scandând sloganuri ostile la adresa poliţiei, judecătorilor şi procurorilor, calificaţi drept “corupţi”, manifestantele au acoperit treptele tribunalului cu banderole şi graffiti în memoria victimelor violenţelor de gen.

Citeşte şi: Rusia a trimis un răspuns scris Statelor Unite – Black News

Manifestaţia, la care participau apropiaţi ai femeilor asasinate, s-a îndreptat apoi spre Ministerul de Justiţie, însă a fost blocată de un dispozitiv al poliţiei.

Potrivit cifrelor Comisiei Economice pentru America Latină (CEPALC), Bolivia este ţara cu cea mai mare rată de feminicid din America de Sud. În 2021, în această ţară au fost ucise 108 femei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

70 de școli și grădinițe vor introduce fotbalul în activitățile educaționale

70 de instituții de educație timpurie și de învățământ primar se alătură proiectelor „Fotbal în grădinițe” și „Fotbal în școli” lansate de Federația Moldovenească...

Mihai Popșoi a avut o discuție telefonică cu omologul său sloven

Șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, a avut o convorbire telefonică cu noul ministru al afacerilor externe și europene al Sloveniei, Tone Kajzer....

VIDEO Un sfert dintre pensionarii din Moldova încă lucrează

După zeci de ani dedicați profesiei, mulți pensionari din Republica Moldova aleg să muncească în continuare, fie pentru a-și acoperi cheltuielile, fie pentru a...

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.