StiripesurseCultură și MediaDiverseSute de mii de pești morți au invadat un port turistic...

Sute de mii de pești morți au invadat un port turistic din Grecia 

Publicat:

Sute de mii de pești morți au invadat un port turistic din Grecia 

Autorităţile din Grecia au început să colecteze sute de mii de peşti morţi care s-au revărsat săptămâna aceasta într-un port turistic din oraşul Volos (centru) după ce au fost dislocaţi din habitatele lor de apă dulce în timpul inundaţiilor de anul trecut, informează Reuters.

Cadavrele lor plutitoare au acoperit apele portului într-o pătură argintie, iar mirosul fetid a alarmat rezidenţii şi autorităţile locale, care s-au grăbit să le colecteze înainte să ajungă la restaurantele şi hotelurile din apropiere.

”Se întinde pe kilometri”, a declarat pentru Reuters Stelios Limnios, membru al consiliului municipal. ”Nu e doar de-a lungul coastei, ci şi în centrul golfului Pagasetic”, a spus el, referindu-se la zona din largul oraşului Volos, a cărui coastă este presărată cu locuinţe de vacanţă.

Miercuri, traulerele colectau peştii cu ajutorul plaselor de pescuit şi îi aruncau apoi în remorcile camioanelor. Peste 40 de tone de peşti au fost colectate în ultimele 24 de ore, au spus autorităţile elene.

Primarul din Volos, Achilleas Beos, a spus că mirosul este insuportabil. Cu prilejul unei conferinţe de presă care a avut loc miercuri, el a învinuit Guvernul de la Atena că nu rezolvă problema înainte ca mirosul să ajungă în oraş. El a mai spus că peştii intraţi în putrefacţie ar putea provoca un dezastru de mediu pentru alte specii din zonă.


Potrivit experţilor, problema e cauzată de inundaţiile istorice produse anul trecut şi care au afectat câmpia Thessaly, aflată mai la nord, precum şi râuri şi lacuri. Nu a fost instalată o plasă la gura de vărsare a râului către Volos, au spus ei. Când peştii au ajuns în mare, apa sărată i-a ucis.

”Nu au făcut ceea ce era evident, să instaleze o plasă de protecţie”, a spus primarul Beos, referindu-se la serviciile guvernamentale.

Ministerul Mediului nu a răspuns unei solicitări transmise de Reuters pentru a face declaraţii pe această temă. Procurorii locali au dispus o investigaţie.

Acest dezastru este cel mai recent dintr-o serie de efecte produse de vremea extremă în Grecia şi pe care oamenii de ştiinţă le asociază cu schimbările climatice, printre care temperaturi ridicate şi ploi imprevizibile, care au provocat incendii de vegetaţie şi inundaţii.

Dimosthenis Bakoyiannis, de 33 de ani, care deţine un restaurant pe plajă la o distanţă de 10 kilometri de Volos, a spus că cifra de afaceri i-a scăzut cu 80% vara aceasta întrucât puţini turişti au dorit să-i viziteze restaurantul după acele inundaţii.

”Închiderea barierei acum nu mai este de folos. Acum este prea târziu, sezonul turistic s-a terminat”, a adăugat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Diana Șoșoacă s-a dus la Davosul lui Putin. A apărut alături de fugara Marina Tauber

Diana Şoşoacă, şefa SOS şi mare amică a Rusiei, se află joi la Forumul economic de la Sankt Petersburg, supranumit Davosul lui Putin, unde...

Rusia acuză NATO că ‘sufocă’ Serbia: Moscova compară Alianța cu un șarpe boa constrictor

Rusia a acuzat NATO joi că strânge Serbia "ca un (şarpe) boa constrictor", făcând referire la un exerciţiu militar comun care are loc în...

Sărăcia a crescut la un nivel record în 2025 în țara cu cea mai puternică economie din Europa

Rata sărăciei din Germania a crescut la un nivel record de 16,1% în 2025, astfel că aproximativ 13,3 milioane de persoane sunt clasificate oficial...

Așa-zisul drapel al regiunii transnistrene a fost inclus pe ecusoanele uniformelor pacificatorilor

Administrația de la Tiraspol a anunțat că pacificatorii au început să poarte pe uniformă ecusoane cu „drapelul” transnistrean. Citește și: AUDIO „Tu achiți mâine!” Corupție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.