StiripesurseDiasporaSute de persoane au fost reţinute sau au dispărut în regiunea...

Sute de persoane au fost reţinute sau au dispărut în regiunea Herson în perioada ocupaţiei ruse (raport SUA)

Publicat:

Sute de persoane au fost reţinute sau au dispărut în regiunea Herson în perioada în care aceasta s-a aflat sub controlul Rusiei, iar zeci de persoane este posibil să fi fost torturate, au concluzionat cercetătorii de la Universitatea Yale într-un raport susţinut de Departamentul de Stat al SUA, informează Reuters, potrivit agerpres.  

“Rusia trebuie să oprească aceste operaţiuni şi să îşi retragă forţele pentru a pune capăt unui război inutil pe care nu îl poate şi nu îl va câştiga, oricât de josnice şi disperate ar fi tacticile sale”, afirmă Departamentul de Stat într-un comunicat referitor la raport.

Citește și : Hakeem Jeffries şi-a lansat candidatura pentru preluarea conducerii democrate din Camera Reprezentanţilor

Raportul documentează detenţiile şi dispariţiile a 226 de persoane în Herson între lunile martie şi octombrie, dintre care un sfert ar fi fost torturaţi, iar cinci au murit în arest sau la scurt timp după eliberarea din arest.

Laboratorul de cercetare umanitară din cadrul Şcolii de sănătate publică Yale, care a produs raportul, este partener într-un program finanţat de Departamentul de Stat, numit Observatorul Conflictelor, lansat în luna mai pentru a aduna şi a analiza dovezi ale crimelor de război şi ale altor posibile atrocităţi comise de Rusia în Ucraina.


Rusia neagă că trupele sale vizează civili sau au comis atrocităţi.

Nathaniel Raymond, directorul executiv al laboratorului, a declarat că raportul coroborează avertismentele SUA de dinaintea conflictului privind utilizarea de către Rusia a unor liste de capturare şi ucidere a civililor.”Este cea mai puternică dovadă că acest lucru se întâmplă”, a spus Raymond.

Raportul, care s-a bazat pe surse de informare deschise, afirmă că majoritatea celor 226 au fost reţinuţi de armata rusă sau de FSB, serviciul intern de securitate rus care a trimis ofiţeri în regiunile din Ucraina cucerite de Moscova. Raportul citează mai multe surse care au declarat că forţele de securitate ruse deţin liste cu nume ale unor persoane vizate şi cu numere de înmatriculare, precum şi alte informaţii. Unele surse din raport nu au fost identificate pentru a le proteja.

Cercetătorii au identificat, de asemenea, 12 locuri folosite pentru detenţie şi interogatorii în Herson şi Crimeea.

Cel puţin 55 dintre arestările sau dispariţiile raportate includ acuzaţii de tratament care ar putea constitui tortură conform dreptului internaţional, se arată în raport. Este vorba de bătăi, execuţii simulate şi ruleta rusească, şocuri electrice şi torturarea rudelor.

Citește și : Igor Dodon a fost eliberat din arestul la domiciliu

 

Mai multe persoane au declarat că au fost torturate pentru a furniza informaţii despre poziţia unităţilor militare ucrainene. Alţii au spus că au fost interogaţi despre conducerea mişcărilor de protest sau a grupurilor de opoziţie sau au fost torturaţi pentru a mărturisi delicte, se arată în raport.

Un număr de 60 de oficiali guvernamentali s-au numărat printre cei care au fost reţinuţi sau care au dispărut, precum şi 32 de persoane care se identificau drept tătari din Crimeea, conform aceluiaşi raport.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.