Sute de zboruri anulate la Beijing pentru a bloca apariţia unor focare sporadice de COVID-19

Publicat:

Aeroporturile din capitala Beijing au anulat vineri sute de zboruri, iar condiţiile de călătorie au fost înăsprite în toată China pentru a stopa apariţia unor focare sporadice de COVID-19, relatează AFP, potrivit agerpres.

China, unde coronavirusul a apărut pentru prima dată la sfârşitul anului 2019, a reuşit să controleze în mare parte epidemia începând din primăvara lui 2020 prin adoptarea unor măsuri drastice, care au inclus închiderea graniţelor.


Citeşte şi: Senatul francez NU prelungeşte ‘permisul sanitar’ – Black News

Însă, în circa zece regiuni, regimul de la Beijing se confruntă cu focare sporadice de COVID, ceea ce a determinat autorităţile să izoleze milioane de locuitori la domiciliu, să intensifice testările şi să restricţioneze circulaţia între provincii.

Numărul cazurilor de COVID-19 rămâne însă semnificativ mai mic decât cel înregistrat în majoritatea ţărilor. Astfel, vineri, 48 de persoane au fost testate pozitiv, numărul total al cazurilor raportate în această săptămână ajungând la 250.

Cu toate acestea, autorităţile nu doresc să-şi asume niciun risc cu câteva luni înainte de Jocurile Olimpice de Iarnă de la Beijing.

Zeci de mii de locuitori sunt vizaţi de măsurile de carantină din capitală, unde au fost raportate câteva cazuri.

Cozi lungi s-au format vineri în faţa centrelor medicale din Beijing, unde rezidenţii respectă noile restricţii.

Numeroase regiuni le impun pasagerilor să prezinte un test negativ înainte de a intra, în special cei care vin din oraşe în care au fost raportate recent cazuri de coronavirus.

Citește și: Andrew Cuomo a fost INCULPAT pentru agresiune sexuală – Black News

Autorităţile chineze monitorizează îndeaproape situaţia şi în alte regiuni. Aproximativ jumătate din zborurile de pe cele două aeroporturi principale din capitala Beijing au fost anulate vineri, potrivit platformei chineze Feichangzhun.

Autorităţile feroviare au ordonat joi oprirea a două trenuri către Beijing şi peste 450 de pasageri au fost testaţi după ce membri ai personalului au fost identificaţi ca fiind cazuri de contact.

Circa 6 milioane de chinezi se află în carantină, între care aproximativ 4 milioane în Lanzhoun (nord-vest) şi Ejin, la graniţa cu Mongolia, unde trăiesc 35.000 de locuitori. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sportivii moldoveni Ion Basoc și Oleg Crețul, în top 10 cei mai buni parajudocani din lume

Sportivii moldoveni Ion Basoc și Oleg Crețul, în top 10 cei mai buni parajudocani din lume Sportivii Ion Basoc și Oleg Crețul, medaliați cu...

Primul raport de monitorizare: Majoritatea posturilor de televiziune reflectă neutru campania electorală

Primul raport de monitorizare: Majoritatea posturilor de televiziune reflectă neutru campania electorală Majoritatea dintre cele zece posturi de televiziune monitorizate reflectă neutru campania electorală pentru...

Mituri despre integrarea Republicii Moldova în UE

Mituri despre integrarea Republicii Moldova în UE Un nou val de mituri privind pericolul integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană este vehiculat de persoane publice...

Îngrijorați de mesajele electorale. Comunitatea LGBT invocă că unele incită la „ură”

Îngrijorați de mesajele electorale. Comunitatea LGBT invocă că unele incită la  „ură” Centrul GDM își exprimă îngrijorarea în legătură cu unele mesajele electorale cu care...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.