StiripesurseDiasporaSzijjarto: Numeroşi etnici maghiari din Ucraina care au fost înrolaţi în...

Szijjarto: Numeroşi etnici maghiari din Ucraina care au fost înrolaţi în armata ucraineană au murit pe front

Publicat:

Numeroşi etnici maghiari din Ucraina care au fost înrolaţi în armata ucraineană au murit pe front, a afirmat ministrul ungar de externe Peter Szijjarto într-un interviu acordat sâmbătă postului american CNN, preluat de MTI, motiv pentru care el a insistat din nou că Ungaria pledează pentru negocieri de pace care să conducă la încheierea acestui război declanşat de Rusia în urmă cu un an, potrivit agerpres

Pacea între Ucraina şi Rusia poate fi obţinută doar dacă cei care sunt parte în conflict pot vorbi unii cu ceilalţi, “de aceea canalele de comunicare trebuie menţinute deschise (…) Dacă nu există comunicare, dacă sunt tăiate canalele de discuţie, atunci renunţăm chiar şi la speranţa de pace”, a indicat ministrul ungar.

Citește și : Un an de RĂZBOI în Ucraina! Secretarul general al ONU critică un afront adus conştiinţei colective

“Ca ţară vecină, pentru noi o încetare imediată a focului şi pacea sunt vitale, nu doar pentru că suntem vecini, ci şi din cauza faptului că unguri mor în acest război”, a subliniat Szijjarto. Membri ai comunităţii etnice maghiare, fiind cetăţeni ucraineni, au fost înrolaţi în armata ucraineană, mulţi dintre ei au fost desfăşuraţi în prima linie a frontului şi mulţi au murit acolo, a adăugat el.

“Aşadar, eu reprezint o naţiune (…) din care membri ai ei au murit deja în acest război”, a insistat ministrul ungar în interviul acordat CNN, după ce a transmis anterior un mesaj asemănător în intervenţia sa la o şedinţă a Consiliului de Securitate al ONU. Cei care critică poziţia Ungariei în favoarea păcii încă nu au pierdut vieţi în războiul din Ucraina, a spus Szijjarto în respectiva intervenţie, la New York.


El a avut acolo o întrevedere cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, în urma căreia a apreciat faptul că susţinerea păcii este mai puternică la ONU decât în Uniunea Europeană, unde cei care propun soluţii diplomatice sunt “imediat etichetaţi drept pro-ruşi”. “Atmosfera la New York (la sediul ONU n.red) este foarte diferită de cea de la Bruxelles, unde cei care vorbesc despre importanţa păcii sunt imediat etichetaţi drept pro-ruşi”, a remarcat ministrul ungar de externe.

Citește și : Biden: Ieşirea Rusiei din START III nu indică intenţia de a recurge la arme nucleare

Războiul nu are câştigători, ci doar perdanţi, “şi cu cât va dura mai mult, cu atât mai mulţi vor pierde, cu atât mai multe pagube vor fi şi cu atât mai mulţi oameni vor muri”, a concluzionat Peter Szijjarto.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Zaharova a caracterizat drept un JAF în toată regula atacurile teroriste ale Kievului comise în Marea Neagră

Forțele Armate Ucrainene efectuează raiduri banditești asupra navelor, acuzând Rusia, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova, transmite TASS,...

Crime de război în Ucraina: Europa se confruntă cu retragerea lui Donald Trump

Organizațiile non-guvernamentale care strâng dovezi ale atrocităților comise de Rusia în timpul invaziei Ucrainei se confruntă cu o lipsă de finanțare din partea administrației...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.