StiripesurseExterneSzijjarto: Ungaria construieşte noi conexiuni energetice cu România şi Serbia

Szijjarto: Ungaria construieşte noi conexiuni energetice cu România şi Serbia

Publicat:

Szijjarto: Ungaria construieşte noi conexiuni energetice cu România şi Serbia

Ungaria construieşte noi conexiuni energetice cu România şi Serbia, deoarece şi perioada care a trecut a demonstrat că nivelul de securitate al ţărilor implicate creşte cu fiecare nouă conexiune, a anunţat ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó, vineri, la Atena, relatează MTI.

La şedinţa grupului de lucru care vizează consolidarea conexiunilor energetice din Europa Centrală şi de Sud-Est (CESEC), şeful diplomaţiei ungare a declarat că există trei obiective principale în ceea ce priveşte viitorul aprovizionării cu energie: să se poată produce electricitate în cantităţi mari, ieftin şi într-un mod ecologic, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: Pașaportul moldovenesc, luxul râvnit de rușii din Rusia

Iar astăzi, îndeplinirea simultană a acestor trei condiţii este posibilă numai cu energia nucleară, a punctat Szijjártó.

Prin urmare, ministrul şi-a exprimat speranţa că ţările din Europa Centrală şi de Sud-Est vor acţiona în mod unit împotriva tuturor tipurilor de discriminări şi atacuri ideologice împotriva energiei nucleare.


În acest sens, Péter Szijjártó a amintit că în urma extinderii centralei nucleare de la Paks, capacitatea nucleară a Ungariei va creşte, până la începutul deceniului următor, de la 2000 de megawaţi la 4400 de megawaţi.

Şi capacitatea reţelei energetice regionale trebuie extinsă cât mai curând posibil, ceea ce va face să putem profita reciproc de dezvoltările pe care le face fiecare, a mai subliniat politicianul maghiar.

„Cu cât suntem mai conectaţi, cu atât suntem mai în siguranţă – aşa cum a arătat-o şi perioada trecută”, a spus ministrul de externe.

Péter Szijjártó a vorbit şi despre proiectele semnificative de dezvoltare a infrastructurii planificate în acest scop, asupra cărora guvernul maghiar a convenit deja cu unele dintre ţările vecine.

Ministrul a subliniat: capacitatea liniei de transport de 400 de kilovolţi dintre Ungaria şi Serbia va fi dublată, iar între Ungaria şi România se află în curs de pregătire construirea unei noi legături de înaltă tensiune.

În cele din urmă, Szijjártó a anunţat că a fost solicitat sprijinul Uniunii Europene pentru proiectul în cadrul căruia va fi înfiinţată o bursă regională de energie electrică central-europeană, împreună cu Serbia şi Slovenia. În acest sens, acordurile dintre companii au fost încheiate deja, iar planul este ca sistemul să devină operaţional până la sfârşitul primelor şase luni din acest an.

Citește și: Două poduri rutiere din Bălți vor fi reparate

„Solicităm Comisiei Europene să privească securitatea energetică a regiunii Europei Centrale şi de Sud-Est drept o chestiune europeană”, a afirmat ministrul ungar de externe.

Péter Szijjártó a subliniat, de asemenea, că sprijinul financiar al UE ar fi justificat şi deoarece aceste proiecte servesc nu numai intereselor cetăţenilor sârbi, români, maghiari sau sloveni, ci şi intereselor cetăţenilor europeni.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

R. Moldova, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc ocupă locul 45 în clasamentul mondial Henley Passport Index 2026. Cetățenii moldoveni pot călători în 120 de destinații fără viză sau cu...

Noul ministru al Agriculturii neagă orice legătură cu PDM

Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteață, respinge informațiile potrivit cărora ar fi avut legături cu fostul Partid Democrat, condus de oligarhul...

VIDEO Doi tineri au înșelat două femei cu peste 200 de mii de lei

Doi tineri, în vârstă de 19 și 21 de ani, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de implicare...

Procurorii au deschis 70 de dosare care vizează Partidul Șor și structurile afiliate

Procurorii anticorupție au pornit, în ultimii șapte ani, 70 de cauze penale privind finanțarea ilegală a partidelor, coruperea alegătorilor și fraudele electorale asociate fostului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.